Locul era umblat doar de câţiva pescari ceşi aveau năvoadele şi bărcile pe unde a funcţionat, până de curând, celebrul "Hanul Piraţilor". Constănţenii mergeau la "băi de mare" pe plaja, existentă şi azi, de la "Trei Papuci", iar turiştii obişnuiau să meargă la scăldat în mare undeva, în sud, pe plaja numită "La vii". 
Dezvoltarea portului modern Constanţa, construit de inginerul Anghel Saligny, a determinat autorităţile să mute locul de vilegiatură în nordul oraşului, pe actualulamplasament. În 1906 apar primele construcţii, adică două pavilioane de lemn şi o pasarelă de promenadă, tot din lemn, ce înainta în mare. Clădirile au fost amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont şi au funcţionat până în 1920, când au ars într-un incendiu. A fost instalată chiar şi o cale ferată, ce lega gara din Constanţa de noua staţiune şi care trecea pe mijlocul actualului bulvard Mamaia, fost V.I. Lenin, până în 1990. 
După primul Război Mondial, dezvoltarea staţiunii ia amploare, odată cu ridicarea reşedinţei de vară a familiei regale, clădire simbol a staţiunii, cunoscută sub numele de Club Castel. 
Cazinoul, adevărata emblemă a noii atracţii turistice, a fost ridicat abia în 1935, iar primul hotel, Rex, a apărut un an mai târziu. După ce, pe timpul comuniştilor a fost botezat Internaţional, Rex este şi azi unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Mamaia. Celălalt hotel istoric al staţiunii, Bucureşti, a fost terminat în 1957. Azi se numeşte Yaki şi aparţine fostului mare fotbalist constănţean Gică Hagi.
"Mamaia, altădată, reprezenta spiritul muzicii româneşti. Străinii aplaudau în restaurante cele mai importante nume. Azi nu mai există localuri cu muzică românească!",
OCTAVIAN URSULESCU, om de radio şi prezentator
Noua Mamaie între kitch luxos şi sărăcie lucie 
Imediat după ‘90, Mamaia a intrat în declin. Fosta "Perlă a Mării Negre" fusese depăşită pe toate planurile de Neptun şi Costineşti. Privatizările făcute pe genunchi, lipsa banilor şi absenţa investitorilor serioşi au părăginit staţiunea. Abia după anul 2000, în plin boom economic, Mamaia şi-a recăpatăt strălucirea din anii ’70-’80. Un rol l-a avut şi primarulmăscărici Radu Mazăre, care a dat verde la toate kitchurile. Au fost şi lucruri bune, dar fără succesul scontat, cum ar fi Aqua Magic şi telegondola.
Cei ce au vizitat Mamaia acum 25 de ani văd diferenţa. Pe atunci, era o staţiune verde. Acum, pe spaţiul de pe malul Siutghiolului, unde nu erau decât câteva clădiri, aproape că nu mai vezi lacul din cauza hotelurilor răsărite în urma aprobărilor date de şturlubaticul edil al Constanţei. Plajele au rămas cam la fel. La sud se înghesuie, pe cearceafuri, oameni cu o condiţie modestă, veniţi la plajă cu pâinea, salamul, roşiile şi brânza în sacoşe de plastic. La nord, în zona Vega, sunt şmecherii cu bolizii de lux, care ziua îşi fac siesta pe baldachinele de pe malul mării, printre sâni dezgoliţi de femei tinere, între două reprize pe skijet şi noaptea sparg mii de euro în cluburi.

Anii de glorie!

Abia în anii ’60 a prins contur actuala staţiune Mamaia, odată cu apariţia primelor hoteluri moderne, astăzi repere binecunoscute: Parc şi Perla.
Dezvoltarea a continuat în anii ’70, ca urmare a afluxului tot mai mare de turişti. Pe lângă vilegiaturiştii noştri au început să apară şi turişti din ţarile comuniste "prietene", frustraţi de faptul că plajele vestice le erau interzise, iar plajele noastre aveau nisip fin şi ape calde şi curate. În hotelurile din partea de sud a Mamaiei, de la Pescărie până la Cazinou, în anii ’70-’80 erau cazaţi deopotrivă turişti români de condiţie mai modestă, veniţi, în general, prin sindicate, cât şi străini din ţarile est-europene: cehi, polonezi şi estgermani.
Turiştii sovietici erau cazaţi, în special, într-un ansamblu de trei hoteluri: Patria, Naţional şi Unirea, aflate un pic mai la nord de Cazinou. Cei din vest, în special scandinavi, erau dispersaţi în hotelurile din jumătatea nordică: Internaţional (Rex), Bucureşti, Majestic, Riviera şi, după 1980, în salba de hoteluri moderne, ridicată în timpul lui Ceauşescu la "Tabăra nord": Alcor, Vega, Orfeu, Amiral, Comandor, Lido, Ambasador şi Savoy. În zona hotelului Dorna era amplasat şi un solar, pentru amatorii de nudism. Azi, e desfiinţat.
Francezii aveau exlusivistul "Club Mediteranee", cu plajă privată şi facilităţi nemaiîntâlnite: ambarcaţiuni sportive, instructori de înot, yachting, tenis, minigolf, grădiniţă pentru copii etc. Din ’66, dat fiind numărul crescut de turişti străini, a început să emită celebrul Radio Vacanţa, cu buletine de ştiri în engleză, franceză, germană şi rusă. Radio Vacanţa a fost foarte apreciat, pentru faptul că se putea asculta muzică uşoară occidentală. Mâncarea, deşi în puţine feluri, era ieftină. Stavridele autohton, azi raritate şi extrem de scump, era în galantarele tuturor bufetelor de pe plajă. Erau şi aberaţii de genul garniturii de "creveţi" vietnamezi inclusă la orice comandă de grătar. Care grătar era clasicul cotlet de porc…

Plăceri comuniste cu aromă de occident

Distracţiile erau puţine. În cârciumi şi discoteci erai gonit la ora zece, când îţi stingeau lumina. 
Satul de vacanţă, din sudul staţiunii, în care funcţionau câteva zeci de restaurante, chipurile tradiţionale, dar cu meniuri identice, avea şi o "Luna Park", cu maşinuţe, trenuleţe, un montagne-russe miniatural şi alte năzbâtii pentru copii, un bowling unde găseai şi nişte mese de biliard, câteva flippere şi nişte "păcănele" arhaice. La Melody şi Orient erau singurele spectacole de cabaret. O atracţie era şi Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, loc în care s-au lansat o sumedenie de artişti. Azi, festivalul a căzut în desuetudine.
Discotecile, destul de multe, închideau, ca majoritatea cârciumilor, la ora zece seara. La restaurant, ora închiderii era semnalată prin stingerea lumninii, la discotecă, invers, prin aprinderea ei. Pe Siutghiol – Ghiolul Mare – cum îi zic constănţenii, se afla şi funcţionează şi acum un restaurant pescăresc amplasat pe Insula Ovidiu, situată la o sută de metri de malul vestic al lacului. Scump şi prost. Singura chestie e că până acolo mergi cu un vaporaş. Existau câteva locuri unde te puteai distra, dacă aveai pile, până la miezul nopţii sau chiar până dimineaţa. E vorba de discotecile pe valută Club Castel şi Melody, ulterior, în 1987, apărând şi Hypodrom. Tupeiştii aveau ocazia unei aventuri cu o străină, cele mai vânate fiind cele nordice, cu moravuri libertine şi recunoscătoare dacă erai atent cu ele. Plecai acasă satisfăcut şi cu ţigări fine, whisky sau săpunuri luate din cele câteva shop-uri pentru străini din staţiune. Exista riscul să te mai salte şi Miliţia, sau, mai rău, Securitatea.
În cele autohtone exista o consumaţie obligatorie ce consta într-un cafe-frappe, la mare modă atunci. Se găseau ţigări la negru: Kent sau Malboro, la 120 de lei pachetul, sau Assos – la 100!
"Până în ’90, erau trei puncte salvamar în toată Mamaia. Azi sunt 18 şi zona de supraveghere s-a mărit până la Corbu!"
GABI CULETU, şeful salvamariştilor din Mamaia

Te-ar putea interesa și: