Majorarea pragului de impozitare a pensiilor, la un pas de vot. Anunțul liberalilor
- Bianca Ion
- 2 septembrie 2024, 18:41
Gabriel Andronache, liderul grupului parlamentar al PNL, a informat că marți va începe discuția și votul în plenul Camerei Deputaților pentru proiectul de lege ce vizează neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei.
Majorarea pragului de impozitare a pensiilor, la un pas de aprobare. Anunțul liberalilor
„Grupul parlamentar PNL are în Camera Deputaţilor foarte multe legi care au trecut de Senat şi au ajuns în dezbatere la comisiile din Camera Deputaţilor. Pentru această sesiune ne-am propus câteva proiecte importante şi începem în forţă de săptămâna aceasta cu proiectul liberal referitor la neimpozitarea pensiilor până la pragul de 3.000 lei, adică creşterea neimpozitării de la 2.000 la 3.000 lei", a afirmat luni Andronache.
Proiectul majorării pragului de impozitare a pensiilor ar putea pleca spre promulgare pe 3 septembrie
El şi-a exprimat speranţa ca acest proiect să intre la votul final în şedinţa de marţi.
„Eu am speranţe, ştiind din discuţiile cu ceilalţi lideri de grup, cu procedura parlamentară, dorim să aplicăm ca mâine să ajungă la votul final şi prin urmare să plece la promulgare după trecerea acelei perioade pe care o ştiţi foarte bine de sesizare la Curte, în măsura în care cineva va dori să facă lucrul acesta. Eu sper să nu împiedice cineva prin proceduri neuzuale intrarea în vigoare a acestui proiect, astfel încât de la 1 octombrie pensionarii să poată beneficia pe această cale de bani în plus la pensie", a adăugat Andronache.
Ce alte proiecte mai au pe masă liberalii
Liderul grupului PNL a menţionat, între priorităţi, şi proiectele privind eliminarea dublei impozitări pentru pilonul 2 de pensii, dar şi eliminarea publicităţii la jocurile de noroc. Gabriel Andronache a precizat că proiectul de lege al Guvernului privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi va fi adoptat în această săptămână şi de Camera Deputaţilor.
„Vom da votul săptămâna aceasta şi pe acest proiect şi în Camera Deputaţilor", a adăugat Andronache.
Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi.