Mahmoud Abbas a cerut ONU plasarea Palestinei sub "protecție internațională"

Mahmoud Abbas a cerut ONU plasarea Palestinei sub "protecție internațională"

Potrivit Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Mahmoud Abbas i-a trimis o scrisoare coordonatorului ONU pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu, Robert Serry.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene a solicitat și crearea imediată a unei comisii de anchetă, potrivit documentului citat de Agerpres.

"Conducerea palestiniană este hotărâtă să ia măsuri concrete pentru a face faţă situaţiei oribile în Gaza", a subliniat Hanane Ashrawi, membră a Comitetului executiv al OEP.

Preşedintele Abbas a solicitat deja Elveţiei, depozitara celei de-a 4-a Convenţii de la Geneva asupra protecţiei civililor în timp de război, să reunească părţile contractante la această convenţie din 1949 cu scopul de a le cere să sancţioneze Israelul în calitate de "putere ocupantă" şi, deci, responsabilă de securitatea civililor.

Printre obligaţiile unei puteri ocupante, specificate în art. 49 al Convenţiei, figurează interzicerea transferurilor forţate şi deportărilor în masă sau individuale, cea a distrugerii bunurilor mobile şi imobiliare, în afară de cazul în care aceasta este "absolut necesară prin operaţiunile militare" şi cea a modificării statutului funcţionarilor şi magistraţilor.

Pe de altă parte, palestinienii au intenţia să sesizeze despre acest dosar miniştrii de externe ai Ligii Arabe, care urmează să se întâlnească luni la Cairo.

Nu în ultimul rând, conducerea palestiniană intenţionează să ceară o reuniune de urgenţă a Consiliului drepturilor omului al ONU la Geneva în legătură cu degradarea condiţiilor în Gaza şi încălcarea de către Israel a dreptului internaţional şi a legislaţiei umanitare internaţionale

Recomandările noastre