Acțiunea (de râs) s-a consumat pe vremea în care Traian Băsescu era primarul Capitalei, poetul Mircea Dinescu, regele mahalalei, iar fetele vopsite în dungi, tinere și frumoase. Povestitorul este filosoful-scriitor Gabriel Liiceanu, autorul care a strâns între copertele volumului Ușa interzisă (Humanitas) zeci de asemenea crochiuri savuroase.

O nuntă cu repetiție

Dar gata cu pălăvrăgeala! Să rostogolim pastila de râs!

„În timp ce eram la Heidelberg, un prieten din Frankfurt, român plecat în urmă cu 20 de ani, a aterizat pentru cinci zile la București. A fost găzduit, prin nu știu ce concurs de împrejurări, în casă la Dinescu. Și de aici i s-a tras totul”, e paragraful care pregătește scena pentru caraghioslâc.

Mai întâi – amintește Liiceanu – a asistat la a doua nuntă a fiului cel mare al lui Pleșu, divorțat de prima soție și reînsurându-se tot cu ea, cu tot fastul cuvenit, doi ani de zile mai târziu. Ineditul situației a fost marcat de un chef cu lăutari și lume multă, în satul Mânăstirea de lângă Dunăre.

Fete goale pictate «cucutenește»

Parangheliile erau însă abia la început.

„A urmat alt chef cu lăutari la «moșia lui Dinescu» din satul Cetatea, lângă Calafat. Apoi, pentru că se împlinea un an de la apariția revistei Plai cu boi și, deopotrivă, pentru a mediatiza sponsorizarea unei «tabere de artiști» care, vreme de două săptămâni, au fost ținuți de Dinescu pe mâncare și băutură ca să facă «ceramică de Cucuteni», la «Lăptăria lui Enache» de pe terasa Teatrului Național s-a organizat o expoziție cu chef mare, cu primarul Băsescu și sute de invitați”, mai amintește Gabriel Liiceanu.

Printre care și personal artistic feminin. Ia, să-l lăsăm mai bine pe maestrul Liiceanu la comandă: „Ca happening, un «episod scenic» – fete goale pușcă, pictate din cap până în picioare «cucutenește», adică în falduri spiralate negre și maro. Din nou lăutari, băutură la discreție – palincă și vin din podgoriile lui Dinescu – și Dinescu însuși cântând cu foc, la microfon, romanțe”.

40 de grade

Eh, v-am avertizat de la început că-i musai să vi-i imaginați pe Băsescu și pe Dinescu, pe primul în fața scenei, pe cel de-al doilea chiar pe ea? Dar să aflați ce-a pățit prietenul lui Liiceanu, cel venit pentru cinci zile în București.

„Amețit de ceea ce văzuse și trăise – «în 5 zile cât în 15 ani» -, mi-a mărturisit la telefon -, amicul din Frankfurt a făcut o viroză reactivă cu febră de 40 de grade”, notează Liiceanu, înainte de a trage (și) o concluzie: „Șansa lui a fost de a fi nimerit în centrul însuși al unei realități care între timp și-a definit stilul și a căpătat prestigiu. Pentru că Mircea Dinescu este simbolul și purtătorul de sens al mahalalei contemporane la români”.

Bravo!