Mafia lemnului dă o nouă lovitură în Maramureș. Infractorii au dat foc unei cabane și au distrus mai multe utilaje
- Ionel Sclavone
- 26 martie 2023, 15:46
Poliția din Maramureș anchetează un atac de tip mafiot la o societate de exploatare forestieră. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o zonă izolată. Mai mulți indivizi despre care se spune că erau înarmați cu arme de foc, aduse ilegal din Ucraina, au distrus utilaje și au incendiat cabana.
Poliţiştii din Maramureş au deschis o anchetă ca urmare a sesizării administratorului unei societăți comericale ce se ocupă cu exploatarea lemnului în zona Valea Vaserului. Omul a reclamat faptul că noaptea trecută mai mulți indivizi despre care se spune că ar fi fost înarmați, cu mitraliere aduse ilegal din Ucraina, ar fi distrus mai multe utilaje și au incendiat o cabană în care erau adăpostiți muncitorii forestieri.
Zona în care s-a produs atacul este izolată, în munte, accesul fiind foate greu. Cei care doresc să ajungă pot merge cu drezina, o bucată de traseu, iar mai apoi pe jos. Mai mult, aici nu există nici semnal la telefon, fiind locul ideal pentru o ambuscadă a tâlharilor.
De altfel, și de această dată, motivul atacului ar fi fost același. Patronul exploatării forestiere a relatat la poliție că a fost victima unui atac comis de mai multe persoane. Cazul a fost preluat de o echipă complexă din cadrul IPJ Maramureş, dar șansele să fie rezolvat sunt reduse.
De altfel, zona este cunoscută drept „stat în stat” unde legea este făcută de mafia lemnului. Periodic în această zonă au loc incidente violente provocate de cei ce fură lemn din pădure, mai ales împotriva celor care sesizează astfel de hoții. Amenințările și agresiunile sunt la ordinea zilei, la fel ca și în Bucovina, o altă zonă preferată a hoților de lemne.
Mafia lemnului acțiune de intimidare
Mai mulți indivizi au incendiat cabana și mai multe mașini, deschizând focul la întâmplare. Ei au sechestrat un pazinci și au omorât un câine de pază. Conform Antena 3, atacul mafiot a avut loc pentru a-l determina pe patronul firmei să renunțe la exploatarea pădurii pe care a câștigat-o în urma unei licitații. Potrivit unor informaţii, suspecţii ar fi fost înarmaţi cu mitraliere aduse ilegal din Ucraina.
Poliția locală a deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru a-i identifica şi prinde pe indivizii care au comis atacul.
Pădurar împușcat de hoții de lemne
În anul 2019, un pădurar, Liviu Pop, angajat al Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț a fost împușcat mortal cu propria armă de un hoț de lemne pe care l-a prins la furat. La scurtă vreme după comiterea crimei, procurorii din Maramureș excludeau faptul că această crimă ar fi avut loc din cauza mafiei lemnului. Aceasta chiar dacă Liviu Pop și-a anunțat superiorii, înainte de a fi ucis, că merge să investigheze un furt de lemne din pădure.
Cazul a stârnit, la vremea respectivă, o puternică emoție în România, având loc proteste, petiții și manifestări de solidaritate cu familia victimei. În urma presiunilor publicului, ucigașul a fost reținut la aproape un an după comiterea faptelor, în august 2020. Dosarul a fost preluat de procurorii din București, după ce s-a aflat că unul dintre suspecți era finul de cununie a unui magistrat din Maramureș.
În cele din urmă, criminalul fost condamnat în 2022 pentru uciderea unui funcționar care-și îndeplinea atribuțiile, tâlhărie calificată și folosirea fără drept a unei arme.