Maestrul Ion Dichiseanu, în exclusivitate pentru EVZ, după externare: „Lui îi datorez întreaga mea viața!”
- Mihnea Talau
- 5 ianuarie 2021, 22:53
Maestrul Ion Dichiseanu, aflat la venerabila vârstă de 87 de ani, a fost externat, luni după-amiază, după două săptămâni petrecute la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. După ce a în mijlocul familie, actorul Pentru EvZ marele actor a dat singura declarație
Acum, aflat în mijlocul familiei, actorul se simte foarte bine. Celebrul actor a acceptat cu greu să ne acorde câteva cuvinte, afirmând că nu este cazul de declarații, mulțumindu-se cu liniștea din sânul familiei, alături de fată, ginere și simpatica nepoțică. În cele din urmă a cedat insistențelor noastre și a avut bunăvoința de a ne spune câteva vorbe, pentru care îi mulțumim și îi urmăm sănătate.
„Mulțumesc medicilor care au avut grija de mine și, desigur, bunului Dumnezeu că nu m-a părasit. Lui îi datorez întreaga mea viața! Și mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis gândurile lor bune”, a declarat, în exclusivitate pentru EvZ, maestrul Ion Dichiseanu.
Deși s-a speculat inițial că a fost internat de urgență cu Covid-19, rezultatele au arătat că actorul a suferit o pneumonie severă. Aceasta s-ar fi accentuat și pe fondul imunități scăzute datorate vârstei celebrului actor, care prezenta un nivel de saturație de doar 70, medicii punându-l pe ventilație mecanică pentru a-și reveni. din nefericire, deși s-a aflat permanent sub grija medicilor, starea sa de sănătate s-a agravat, ajungând la un nivel de oxigen de 60.
Îndrăgitul actor se află acasă, în mijlocul familiei
În cele două cumplite săptămâni, familia, prietenii, dar și admiratorii marelui actor Ion Dichiseanu s-au rugat pentru sănătatea lui. Iată că aflat sub îngrijirea medicilor de la Floreasca, starea sa s-a îmbunătățit considerabil, fapt care a permis și externarea sa, scrie retetesivedete.ro.
Medicii au declarat că și-a revenit miraculos, după suferința din ultimele zile. Familia a făcut primele declarații despre starea de sănătate a actorului și a mărturisit că prima vizită pe care acesta o va face va fi la nepoțica lui, Anastastia.
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933, la Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959.
Fiind student la Politehnică a fost îndrumat spre actorie de către nepoata lui George Vraca. După absolvire, a plecat cu toată promoția la Teatrul din Botoșani.
Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.