O șuetă de colecție cu Ion Dichiseanu despre filme, viață și femei

O șuetă de colecție cu Ion Dichiseanu despre filme, viață și femei

Are stil. Un ștaif anume. Se îmbracă precum un lord englez. A sucit mințile, la propriu, la sute de femei. Modul în care soarbe din paharul de whisky și în care pufăie din țigara de foi te întoarce în timpul în care bărbații erau bărbați și femeile doar femei. Un veritabil dandy

Cum e să fii un june-prim la 86 de ani? Ion Dichiseanu vântură din mână de parcă ar avea în loc de degete un evantai. Râde: „Eu n-am vârstă... Am mai spus-o. Când vine o «pisicuță» să-mi ia un interviu spun că am făcut un aranjament cu Florin Piersic și ne-am aruncat «buletinele». Povestește, cu o voce baritonală, gravă, că atunci când a fost în Mexic a avut parte de o întâmplare frumoasă, semnificativă: „Un mare regizor mexican mi-a zis, în ’78, că un bărbat are trei vârste. Eu, curios... Și el zice, simplu: «Una e din acte, alta biologică și a treia e cea pe care ți-o dă femeia»”. Completează, zâmbind: „Nu știu dacă se citește, pe fața mea, ce stil de viață am dus”.

Sara Montiel

A fost amantul celebrei actrițe spaniole Sara Montiel. S-au iubit ca nimeni alții. Cume era Sarita? Lui Ion Dichiseanu nu-i prea place să vorbească despre iubirile sale. Dar spune: „Sarita a fost întruchiparea tuturor calităților unei femei adevărate. Nu este totul ca femeia să aibă forme superbe de topmodel, dar e bine și asta... Cel mai important e ca femeia să aibă demnitate! Iar ea le avea pe toate. Mă chinuiam să-i găsesc un defect”.

O singură fată

Un bărbat nu știe niciodată dacă are sau nu copii. Pentru că nu mai mama lor știe cu adevărat cine le este genitorul. Domnul Dichiseanu are o fată. Dar mai are și altceva pe „inventar”? Se distrează: „Fiică-mea mă-ntreabă, în glumă, dacă mai are frățiori. Și eu îi spun, în glumă: «Tati, am avut eu grijă să nu ai»”.

Un bărbat ca-n filme

A venit, punctual, la întâlnirea dintr-o cafena din Piața Rosetti. Elegant, cu o eșarfă albă, răsucită neglijent în jurul gâtului, cu o jachetă de piele întoarsă, pantofi și cămașă la modă, pantaloni călcați impecabil și ochelari de soare, Ion Dichiseanu pare din alt film. Surâde, melancolic: „Mi s-a creat imaginea de mare «crai», de Adonis. Dar eu sunt altceva. Am fost adulat de femei. Și astăzi întâlnesc studente la teatru care-mi spun Pierre Vaillant...”. La mâna dreaptă, pe inelar, poartă o șevalieră cu o piatră semiprețioasă numită „ochi de tigru”. Are privirea unui tigru și acum când scanează cu ochii toată suflarea feminină din cafenea.

Propunerea lui Gigi Becali

În epoca informației digitale îi place să citească ziare tipărite: „Nu știu să mă uit pe internet. N-am chemare. Nu mă atrage...”. Probabil, nici șueta asta n-o va citi vreodată. De ce ar face-o? Că a trăit-o. Nici politica nu-l mai interesează. A candidat, mai demult, la Senat, din partea PNG-ului, dar n-a fost ales. „M-a căutat Gigi Becali. M-a cucerit, că mie îmi plac oamenii de suflet. Am simțit că are inimă. Eram în ziua de Crăciun, cu soția, la Mariott. Și a venit și el, că avea birou acolo. Atunci mi-a propus. Mi-a zis că mă face ministrul Culturii, deși pe mine nu mă interesează și nu m-au interesat funcțiile niciodată. Mi-a făcut campanie. N-am fost ales, dar a recunoscut că cele mai multe voturi i le-am adus eu”.

„În Hamlet, nu mă regăseam”

Nu vrea să spună, ca toți marii actori, ce rol i-a plăcut mai mult. Rememorează: „ În fiecare personaj interpretat am dat o fărâmiță din ființa mea. Am debutat cu Antoniu, din Shakespeare. Aveam 26 de ani. La 30 de ani am jucat Othello. Am avut cinci roluri din Shakespeare”. Dar Hamlet nu l-a tentat? Dă din umeri, ușor plictisit: „În Hamlet nu mă regăseam...”.

„La femei nimeni n-a dezlegat misterul, esența!”

A jucat în 58 de filme – din care trei coproducții – și nenumărate piese de teatru. Ce i-au plăcut mai mult, rolurile sau femeile? Ajuns la vârsta înțelepciunii, Ion Dichiseanu nu vrea să facă vreo comparație: „N-au nicio legătură... Femeia e femeie. O iubești, o respecți. Femeia este prin esența ei un mister. La un rol eu descifrez misterul. La femei, nimeni n-a dezlegat misterul, esența!”. Spune că asocierea numelui său de epitetul „crai” e o imagine eronată:„E total greșită! Eu filmam la greu. N-aveam timp... Alți colegi aveau...”.

Cei trei mușchetari și noul D’Artagnan

În ultimii 50 de ani, noi am avut doar trei juni-primi adevărați: Florin Piersic, Iurie Darie și Ion Dichiseanu. După ei n-a mai apărut niciunul. De ce? Ion Dichiseanu dă din umeri: „După umila mea părere, avem actori frumoși, talentați, dar nu-s puși în lumină. Am un exemplu în acest sens, George Piștereanu, actor la TNB”. Despre fete nu vorbește, că ar fi subiectiv: „Aici nu mă pronunț, dar România a dat, și dă în continuare, nu numai în teatru, talente”.

„Pierre Vaillant”  spune că la televizor se uită doar la talk-show-uri politice, nu și la cele de divertisment pe care le categorisește ca penibile: „Sunt un om modern, în ciuda vârstei mele. Am fost și sunt cu măsură și bun-simț. Nu-mi plac stridențele, exagerările. Da, îmi place circul, dar la circ, nu la televizor!”.

Despre Simona, fosta sa soție, spune că este cu ea în relații excelente: „Cântăm împreună, vine pe la mine, din când în când, dar, în rest, nimic altceva. Am rămas prieteni”.

Pe 18 decembrie 2008, Ion Dichiseanu a divorțat de Simona. Cu cinci minute înainte de divorțul meu de fosta mea primă și ultimă nevastă.

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News