Ioan Petru Culianu ar fi împlinit 75 de ani. Discipol al lui Mircea Eliade, filosoful ieșean a avut o existență tumultuoasă, curmată tragic la vârsta de puțin peste 41 de ani.

Ioan Petru Culianu  până la plecarea din România

Ioan Petru Culianu s-a născut la Iași, într-o zi de 5 ianuarie 1950. Familia sa este una din cele mai cunoscute familii din Iași cu o ascendență deosebită. Tată, Sergiu Andrei Culianu era avocat de prestigiu iar mama, Elena Bogdan era profesor universitar doctor la UAIC în domeniul chimiei anorganice.

Străbunicul patern Neculai Culianu a fost Rector al Universității „Al.I.Cuza” din Iași iar bunicul matern, Petru Bogdan a fondat prima catedră din România de Chimie fizică, fiind și rector, prorector al UAIC.  Paul Zarifopol, Garabet Ibrăileanu sau Mihail Sadoveanu făceau parte din tabloul rudelor familiei Culianu, familie de boieri moldoveni de viță cum se zice.

Timp de 12 ani, între 1956 și 1967, Ioan Petru Culianu studiază la Iași, la toate ciclurile școlare. Anul 1967 este crucial pentru destinul său. Decide să se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din București. A absolvit, specializându-se pe Renaștere. Era pasionat de misticism, Cabală, având mereu o aură de mister în jurul existenței sale.

Ioan Petru Culianu și evadarea în lumea liberă: Italia, Olanda, SUA

Ioan Petru Culianu ura extremele fie ele de stânga sau de dreapta. Asta nu l-a împiedicat să aibă totuși, o iubită, în Occident, pe Paola, membră a „Brigade Rosse”, organizație italiană de extremă-stângă. Prin 1977, Paola a fost anchetată pentru implicarea în trafic de arme. Dar cum a ajuns în Occident? Evident, printr-o conjuctură complexă. Deși anticomunist, dizident, a făcut parte din organizațiile PCR. Așa a putut în 1972, să plece la Perugia în Italia cu o bursă. A rămas acolo, cerând azil politic.

A fost trimis într-un lagăr de refugiați la Latina, unde a fost testat dacă nu era infiltrat al Securității, dată fiind poziția familiei sale. S-a spus că acolo a început să fie atras de ideea monahismului. Pe fondul unei stări depresive, a existat informația că s-ar fi gândit la sinucidere. Totuși, din 1973, a primit rezidența italiană și a putut studia la Milano, la Universita del Sacro Cuore, istoria religiilor, având o a doua licență, cu accent pe gnosticism.

A reușit să predea în Olanda la Groningen, de la absolvire, în 1976, până în 1986, când a plecat în SUA. În 1984, a apărut lucrarea care l-a consacrat, „Eros și magie în Renaștere”. A devenit un discipol al marelui filosof și istoric al religiilor Mircea Eliade, la Chicago la Divinity School of Chicago.  S-a îndepărtat de acesta, pe fondul dezvăluirilor apărute în spațiul public, potrivit cărora, Eliade, în tinerețe, cochetase cu Mișcarea Legionară. La Chicago, s-a logodit cu Hillary Wiesner.

A publicat o povestire, în 1986, „Intervenţia zorabilor în Jormania”. S-a scris că era ceva SF, dar citită cu atenție, în 1986, ea relata evenimente care se vor petrece în România din 1989 încolo, adică Revoluția și noua ordine a lucrurilor. Filosoful a fost un adept al monarhiei constituționale. A susținut că Revoluția din 1989 fusese influențată de Securitate, KGB. Criticase autoritățile postdecembriste de la București și lipsa de valori morale în cultura românească.

Asasinarea: 21 mai 1991

Ioan Petru Culianu a fost asasinat într-o toaletă a universității unde lucra, pe 21 mai 1991. Moartea sa violentă a alimentat teorii ale conspirației în care autorii lor au amestecat servicii secrete, asociații mistice, presupuse acte de răzbunare. Asasinul, neprins nici astăzi ar fi folosit un model italian de pistol Beretta, calibru mic. S-a scris, că temându-se de moarte, Culianu și-ar fi făcut o poliță de asigurare de viață.

Scriitoarea Gabriela Adameșteanu care i-a luat un interviu pentru ”Revista 22” ar fi primit la redacție, după moartea sa,   „semnalul” pentru ultima carte de la Culianu. Cartea ar fi urmat să apară în vara lui 1991. Este vorba de exemplarul care urma să intre la tipar în tirajul propriu-zis.  Cartea urma a se numi„Out of this World” (Călătorii în lumea de dincolo era titlul manuscrisului românesc).  Pe pagina de titlu, Culianu îi mulțumea pentru interviu și trecuse chiar data dedicației: 21 mai 1991. Evident, se pare că aceasta ar fi fost ultima urmă scrisă lăsată de profesorul român înainte de a fi ucis.