Calendar Ortodox, 5 ianuarie. Zi foarte importantă pentru credincioși, este Ajunul Bobotezei

Calendar Ortodox, 5 ianuarie. Zi foarte importantă pentru credincioși, este Ajunul BobotezeiSursa foto: Arhiva EVZ

O sărbătoare semnificativă, astăzi, 5 ianuarie, în calendarul ortodox. Este ajunul Bobotezei și sunt prăznuiți Sfântul Mucenic Teotempt și Sfânta Mucenița Teona, Cuvioasa Sinclitichia.

Conform tradiției, în Ajunul Bobotezei se ține post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic. Potrivit canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminică sau sâmbătă, nu se ține post negru.

Postul din ziua de 5 ianuarie datează din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a două zi. Astăzi, creștinii postesc în această zi, pentru a putea gustă cu vrednicie din apă sfințită – Agheasmă Mare.

Credincioșii gustă din Agheasmă Mare timp de 8 zile de la Bobotează, până pe 14 ianuarie inclusiv, când se încheie praznicul cu slujbele și cântările Bobotezei, dar și în zile de post, la îndemnul duhovnicului.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu / EEC

Ajunul Bobotezei, la data de 5 ianuarie

În perioada premergătoare marii sărbători a Botezului Domnului, preoții din parohii merg pe la casele credincioșilor pentru a le sfinți cu aghiasmă mare, iar credincioșii sărută icoana Botezului Domnului. Acest tip de vizite din Ajunul Bobotezei, prin care preotul se întâlnește cu credincioșii din parohia sa, au un caracter atât pastoral cât și misionar și au intrat deja, de secole, în tradiția creștinilor ortodocși.

Sfântul Teotempt a fost episcop și a trăit la sfârșitul secolului al III lea, în vremea împăratului Dioclețian. Pentru că a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu a fost aruncat într-un cuptor cu foc. I s-a scos un ochi și i s-a dat otravă. Rămâne în viață după toate aceste chinuri și îl convertește la creștinism pe vrăjitorul Teona. Pentru că nu au lepădat credință în Hristos, lui Teotempt i s-a tăiat capul, iar Teona a fost îngropat de viu.

Tot în această zi sunt pomeniți:

– Sfintei Sinclitichia; – Sfântului Cuvios Grigorie din Acrită; – Sfântului Cuvios Fostirie; – Sfântului Mucenic Sais; – Sfântului Mucenic Teoid; – Sfintei Cuvioase Domnina; – Sfintei Cuvioase Tatiana; – Sfântului Cuvios Mucenic Romano din Carpensia.

„Botezul Domnului” sau Boboteaza, prăznuită în fiecare an la 6 ianuarie, alături de ziua de pomenire a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Nașterii Mântuitorului.

Ne puteți urmări și pe Google News