Înghețarea salariilor ar putea să-i scoată pe profesori în stradă. Ministrul Educației, Daniel David, confirmă
- Teodora Vitan
- 5 ianuarie 2025, 23:29
Ministrul Educației, Daniel David, avertizează despre protestele profesorilor
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că se așteaptă ca profesorii să organizeze noi proteste în 2025, din cauza nerespectării promisiunilor făcute de Guvern în perioada grevei.
Într-o intervenție la Euronews România, David a afirmat că înțelege nemulțumirile cadrelor didactice și le recunoaște dreptul de a protesta: „Au dreptul să-și exprime nemulțumirile”. Avertismentul vine în urma unui comunicat emis de federațiile sindicale din Educație, care au anunțat că vor protesta față de înghețarea salariilor și măsurile din ordonanța „trenuleț”.
Impactul înghețării salariilor asupra sistemului educațional
Ministrul Daniel David a explicat că există riscul unor probleme legate de titularizări și angajări, din cauza înghețării salariilor și a angajărilor în educație.
„Haideți să le separăm, ca să nu producem catastrofe unde nu sunt. Sunt lucruri care au fost înghețate, nu sunt probleme și nu vor fi probleme în zona de titularizare, supliniri, dar mă aștept să fie, sigur, proteste, mă aștept să fie nemulțumiri”, a declarat acesta.
El a adăugat că educația a fost considerată prioritate națională, iar coaliția guvernamentală este conștientă de promisiunile făcute și se va concentra pe îmbunătățirea acestora pe măsură ce situația financiară va permite.
Solicitările sindicatelor din învățământ și riscul protestelor
Sindicatele din învățământ au transmis Guvernului și liderilor politici un mesaj clar, cerându-le să nu înghețe salariile profesorilor în 2025.
În caz contrar, „este foarte probabil ca, în perioada imediat următoare, primele acțiuni de protest să aibă loc în Piața Victoriei din București”, conform unui comunicat dat publicității pe 30 decembrie 2024.
Aceste solicitări vin ca urmare a nemulțumirilor acumulate în rândul cadrelor didactice privind măsurile economice aplicate de Guvern.