Bugetarii vor noi creșteri de salarii. Proteste contra ordonanței „Trenuleț”
- Teodora Vitan
- 3 ianuarie 2025, 10:29
Angajații instituțiilor de stat sunt pregătiți să declanșeze proteste masive în fața Guvernului, în semn de nemulțumire față de Ordonanța Trenuleț (OUG 156/2024). Liderii sindicali avertizează că tăierile salariale, care pot ajunge până la 35%, ar putea scoate mii de bugetari în stradă săptămâna viitoare
Angajații din instituțiile de stat pregătesc proteste în fața Guvernului
Angajații din instituțiile de stat se pregătesc pentru proteste masive, în semn de nemulțumire față de măsurile de austeritate prevăzute de Ordonanța Trenuleț (OUG 156/2024).
Liderii sindicatelor susțin că angajații din sectorul public vor ieși în stradă din cauza tăierilor salariale, care pot ajunge până la 35%. Bogdan Hossu, liderul confederației sindicale Cartel Alfa, a declarat că aceste scăderi salariale vor afecta întreaga administrație publică, iar angajații vor protesta începând de săptămâna viitoare, în diferite tranșe, în funcție de sectoarele cele mai afectate.
„Majoritatea colegilor noștri, deja sunt în discuție, au încercat, printr-o mișcare spontană, să încerce să influențeze decizia Guvernului legată de Ordonanța Trenuleț. Deja suntem în organizare, am făcut cererile la primărie și am obținut autorizațiile pentru manifestații în fața Guvernului”, a declarat Hossu la Realitatea Plus.
Măsuri drastice pentru bugetari prin Ordonanța Trenuleț
Ordonanța Trenuleț, adoptată de Guvernul României cu puțin timp înainte de Anul Nou, aduce măsuri economice severe care afectează majoritatea angajaților din sectorul public.
Printre principalele măsuri impuse se numără înghețarea salariilor bugetarilor în 2025, la nivelul din noiembrie 2024, inclusiv pentru demnitari și angajații administrației locale. De asemenea, sporurile și primele vor rămâne la același nivel ca în luna noiembrie 2024, iar indemnizațiile de hrană nu vor suferi modificări.
„Probabil începutul acțiunilor va fi de săptămâna viitoare, în care pe diferite tranșe de bugetari vor ieși în stradă, tocmai pentru că sunt afectați în măsuri diferite, unii mai mult, alții mai puțin, dar toată lumea are o scădere de venit salarial între 10 și 35%”, a explicat Hossu, subliniind impactul financiar negativ asupra angajaților din sistemul public.
Alte măsuri impuse de Ordonanța Trenuleț
Printre alte măsuri menționate în Ordonanța Trenuleț se numără și eliminarea plății orelor suplimentare pentru majoritatea bugetarilor, cu excepția personalului militar, polițiștilor, angajaților din penitenciare și salvatorilor montani.
În locul plății, aceștia vor beneficia de zile libere, dar în cazul în care nu pot recupera orele suplimentare în termen de 90 de zile, vor primi o majorare din solda de bază, proporțională cu venitul lor.
În plus, bugetarii care părăsesc instituțiile publice nu vor mai beneficia de compensarea în bani a concediilor neefectuate.
Totodată, tichetele de masă vor fi eliminate pentru majoritatea angajaților din sectorul public, cu excepția celor de creșă, iar drepturile de hrană vor rămâne la nivelul lunii decembrie 2024.
Aceste măsuri au stârnit reacții puternice din partea sindicatelor, care consideră că Guvernul nu ia în considerare impactul lor asupra calității vieții angajaților din sectorul public.