MAE, anunț pentru români după ce Olanda a prelungit controalele la frontierele interne

MAE, anunț pentru români după ce Olanda a prelungit controalele la frontierele interneFrontieră. Sursă foto: Facebook

Autoritățile din Olanda au decis prelungirea controalelor la frontierele interne până la 30 septembrie 2026. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă românilor să aibă documente valabile și oferă detalii despre asistența consulară.

Autoritățile din Olanda au anunțat extinderea măsurilor de control la frontierele interne. MAE, anunț pentru români

Guvernul din Țările de Jos a decis să prelungească verificările la frontierele interne până la data de 30 septembrie 2026. Măsura se aplică atât la granițele terestre, cât și în aeroporturi și vizează fluxurile de călători din interiorul spațiului Schengen.

În aceste condiții, MAE a transmis o informare pentru cetățenii români care intenționează să călătorească în această țară, atrăgând atenția asupra posibilelor controale.

Autostrada din Olanda

Autostrada din Olanda. Sursa foto: Freepik

Verificările se desfășoară selectiv și pot apărea în mai multe puncte de tranzit

Potrivit autorităților olandeze, controalele nu sunt permanente, ci se realizează în funcție de evaluări de risc. Acestea pot fi organizate sub formă de filtre rutiere fixe sau prin acțiuni mobile, în cadrul cărora vehiculele sunt direcționate către zone speciale pentru verificări.

De asemenea, pot avea loc controale în trenurile internaționale care intră în Țările de Jos, precum și în aeroporturi, pe fluxurile de sosire ale curselor provenite din alte state Schengen.

Călătorii trebuie să dețină documente de identitate valabile pe durata deplasării

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că orice persoană care traversează frontiera olandeză trebuie să aibă asupra sa un document de călătorie valid. Sunt acceptate atât pașaportul, cât și cartea de identitate.

Autoritățile române recomandă verificarea valabilității documentelor înainte de plecare, pentru a evita eventuale probleme la control.

Românii pot solicita sprijin consular în caz de dificultăți pe teritoriul din Olanda. Anunțul oficial al MAE

Cetățenii români care întâmpină situații dificile în Țările de Jos pot contacta Secția Consulară a Ambasadei României la Haga. Apelurile sunt preluate permanent de operatorii Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate.

Numerele de telefon disponibile sunt: +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12 și +31 70 331 99 80. Pentru urgențe, ambasada pune la dispoziție un număr dedicat: +31 651 596 107.

Și Austria a prelungit controalele la frontieră

Amintim că, la finalul anului trecut, Austria a anunțat că a prelungit controalele la frontierele cu Cehia, Slovacia, Ungaria și Slovenia până la data de 15 iunie 2026.

Decizia a venit după amenințările legate de migrația neregulată, războiul dintre Rusia și Ucraina și situația tensionată de securitate din Orientul Mijlociu, inclusiv activitățile grupurilor teroriste.