Nicolas Maduro promite un „stat nou” printr-o reformă constituțională
- Emanuel Nițulescu
- 16 ianuarie 2025, 23:24

Nicolas Maduro a anunțat o reformă profundă a Constituției, urmârind să creeze un „stat nou” care va extinde democrația și va pune bazele unui nou sistem de guvernare împreună cu poporul pentru perioada 2025-2031. Declarațiile sale au fost făcute în cadrul discursului anual despre starea națiunii, susținut miercuri în Adunarea Națională.
O reformă „în numele democrației”
Maduro, aflat la al treilea mandat de președinte al Venezuelei, a dezvăluit planurile pentru crearea unei comisii constituționale, care va pregăti modificările legislative supuse ulterior unui referendum popular la o dată încă nespecificată. „Dorim să definim clar profilul societății noastre, din punct de vedere cultural și instituțional”, a subliniat liderul de la Caracas.
Maduro a precizat că scopul principal al reformei constituționale este lărgirea democrației și dezvoltarea unei economii autosuficiente. „Aceasta va pune bazele unei economii noi, nedependente și diversificate”, a declarat președintele, fără a oferi detalii concrete despre modificările planificate, conform Constitutionnet.
Propunerea sa vizează de asemenea crearea unui sistem de guvernare comunală. Deși Maduro susține că acest sistem va asigura o guvernare participativă, opoziția consideră că se urmărește limitarea puterii oficialilor aleși, precum guvernatorii și primarii. „Este un nou sistem de guvernare împreună cu poporul”, a adăugat el.

CARACAS, Aug. 5, 2018 (Xinhua) -- Venezuelan President Nicolas Maduro (2nd L) attends the commemoration of the 81st anniversary of the National Guard in Caracas Aug. 4, 2018. Venezuela's Minister of Communication Jorge Rodriguez confirmed on Saturday night an attempted attack against President Nicolas Maduro. The attack happened during a speech by Maduro commemorating the 81st anniversary of the country's National Guard. (Xinhua) (zcc)
Controverse și critici
Anunțul vine pe fondul unor tensiuni politice accentuate. Opoziția venezueleană contestă legitimitatea lui Maduro, susținând că alegerile prezidențiale din iulie au fost fraudate. Consiliul Național Electoral (CNE) l-a proclamat pe Nicolas Maduro câștigător cu 52% din voturi, dar nu a publicat procesele-verbale ale secțiilor de votare. Explicația oferită – o presupusă piraterie informatică – a fost primită cu scepticism de către numeroși observatori.
Opoziția susține că Edmundo Gonzalez Urrutia, contracandidatul lui Maduro, a obținut de fapt 67% din voturi, bazându-se pe documentele colectate de observatorii independenți.
Comisia pentru reformă
Noua comisie constituțională va fi prezidată de procurorul general Tarek William Saab, unul dintre arhitecții Constituției din 1999, adoptată sub conducerea lui Hugo Chavez. Printre membrii comisiei se numără vicepreședinta Delcy Rodriguez și soția președintelui, Cilia Flores.
Această reformă urmează adoptării unor legi controversate – cum sunt cele „antifasciste” și „anticorupție” – pe care opoziția le consideră instrumente de suprimare a criticilor la adresa puterii. Maduro promite că schimbările constituționale vor încuraja participarea cetățenilor și vor proteja interesele naționale.