Mădălina Bellariu, despre Jude Law: M-a bătut pe umăr și am făcut cunoștință

Mădălina Bellariu, despre Jude Law: M-a bătut pe umăr și am făcut cunoștințăJude Law. Sursa foto: facebook

Mădălina Bellariu este una dintre actrițele românce care a jucat în filme de renume internațional cu actori pe măsură. ”Tânărul papă” i-a avut în distribuție pe ea, dar și pe Jude Law, alături de care a împărțit platoul de filmare.

Mădălina și Jude Law, colegi de peliculă

Actrița româncă a reușit performanța să joace într-un film de renume internațional. ”The Young Pope” mai exact ”Tânărul papă”, este miniseria în care aceasta a apărut alături de nimeni altul decât faimosul Jude Law. Aceasta a povestit la un podcast cum a fost întâlnirea de pe platourile de filmare.

Screenshot

”Am ajuns în cabina de machiaj și nu am fost atentă la cine intră și cine iese. Și la un moment dat simt mâna lui Jude Law pe umărul meu și îmi spune ”bună, îmi pare bine, hai să repetăm împreună, că citim împreună”, mă și văzuse cu cohii în pagină. Era prima dată când ne vedeam și el își dorea ca mine să vadă cum funcționăm”, a povestit artista.

”Am uitat că stau de vorbă cu un actor așa mare”

Mădălina a fost foarte plăcut surprinsă de către faimosul actor. Acesta nu a schițat în vreun moment superioritate sau altceva care să o pună în dificultate.

”A fost minunat, am uitat că stau de vorbă cu un A-lister. E minunat. E un om foarte modest, totul a fost foarte relaxat pe platoul de filmare”, a explicat românca.

Ore în șir pentru o singură scenă

Sorrentino, cel care a regizat miniseria a fost cu adevărat implicat. Asta pentru că la o scenă de câteva secunde, cei doi actori au filmat ore întregi. ”La un moment dat am filmat acea secvență în care merg pe un culoar lung și am filmat foarte multe ore. Paul Sorrentino era foarte precis legat de cadrul respectiv.

El trebuia să meargă cumva împreună cu mine și să meargă totul perfect, privirile, dintre noi și doar pentru o astfel de scenă am filmat foarte multe ore”, a mai spus actrița.

 

Ne puteți urmări și pe Google News