Ludovic Orban, întâlnire SURPRIZĂ cu Angela Merkel în Germania

Ludovic Orban, întâlnire SURPRIZĂ cu Angela Merkel în Germania

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, va efectua de duminică până marţi o vizită în Germania, unde are programate întâlniri cu mai mulţi oficiali, între care şi cancelarul Angela Merkel, potrivit unor surse liberale.

Întâlnire surprinzătoare a lui Ludovic Orban în Germania. Conform informațiilor de ultimă oră, liderul PNL urmează să se întâlnească și să discute cu Angela Merkel.

Sursele citate au precizat joi, pentru Agerpres, că întâlnirea dintre Ludovic Orban şi preşedintele CDU, cancelarul Angela Merkel, va avea loc luni.

Liderul liberalilor urmează să aibă în Germania întrevederi şi cu oficiali guvernamentali şi parlamentari, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.