Lovitură pentru talibani. 56 de islamiști au fost lichidați de către armata afgană
- Plugaru Radu
- 30 iulie 2019, 21:57
56 de talibani, printre care șapte comandanți ai grupării islamiste, au fost lichidați iar alți 30 au fost răniți ca urmare a unui atac al forțelor guvernamentale afgane asupra unor baze ale talibanilor din provincia Baghlan aflată în nordul acestei țări, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al armatei naționale afgane, Mohammad Hanif Rezai.
Atacul a survenit la câteva ore după ce talibanii au atacat o serie de puncte de control ale armatei din zona Qurgan Tepa la primele ore ale dimineții zilei de marți, a declarat oficialul, adăugând că 56 de talibani au fost uciși și peste 30 răniți.
Șapte comandanți ai grupului taliban, inclusiv Qari Abdul Rahim și Mawlawi Mabariz, sunt printre cei uciși în atacuri, a declarat Rezai.
Purtătorul de cuvânt al poliției provinciale, Jawed Basharat, a confirmat atacurile și faptul că peste 50 de luptători talibani au fost uciși în Qurgan Tepa și în zonele adiacente încă de dimineață.