Louis Munteanu, golgheterul Superligii. Ce planuri are sportivul

Louis Munteanu, golgheterul Superligii. Ce planuri are sportivulLouis Munteanu Sursa foto: Instagram

Louis Munteanu, atacantul de 22 de ani al echipei CFR Cluj, a atins borna „23” în meciul împotriva FCSB, care s-a încheiat cu scorul de 1-1. De asemenea, golgheterul campionatului a fost întrebat, în timpul interviurilor, despre posibila sa plecare de la echipă.

Munteanu, golgheterul Superligii

Louis Munteanu a înscris 23 de goluri în acest sezon al Superligii și a oferit două pase decisive, ocupând astfel prima poziție în clasamentul golgheterilor. Pe locul secund se află Alexandru Mitriță, cu 18 goluri și șapte pase decisive. Amândoi jucători au înregistrat câte 25 de contribuții în acest sezon.

Atacantul de la CFR Cluj a afirmat că, momentan, nu s-a gândit la planurile pentru sezonul viitor și așteaptă deciziile echipelor naționale.

„Mă bucur de această realizare, dar eu zic că dacă eram puțin mai atenți și fructificam momentele mai importante din acest sezon, eu zic că puteam să ne batem la titlu. Asta este acum. Trebuie să muncim mai mult și la anul să fim mai buni pentru că am practicat un fotbal foarte bun.

Trebuia să fructificăm meciurile decisive și în play-off, dar și în sezonul regular. În regular nu am reușit să câștigăm când celelalte se încurcau. Avem de învățat din acest sezon și la anul vom fi mai buni cu siguranță. Meci bun, păcat de acel «roșu» a lui Korenica. S-a stricat puțin spectacolul”, a acesta, la Digi Sport Special.

Louis Munteanu: „Am jucat foarte bine”

Golgheterul campionatului a afirmat că, dacă meciul s-ar fi desfășurat cu 11 jucători de fiecare parte, s-ar fi marcat mai multe goluri, ceea ce ar fi fost o bucurie pentru fani, care au susținut echipa tot campionatul.

„Eu zic că dacă se juca 11 la 11 se marcau goluri mai multe și era bine și pentru fanii aceștia care au venit și ne-au sprijinit pe tot parcursul campionatului. Eu zic că am făcut un meci bun, păcat de ocazia ratată de pe final. Asta este acum. Am făcut un meci bun. Am jucat foarte bine”, a mai spus acesta.

Când a fost întrebat dacă va părăsi CFR Cluj, atacantul a răspuns: „Nu știu nimic, doar că am încheiat campionatul. Mă bucur că am ieșit sănătos de pe teren în această seară. Acum urmează naționala și sper să mă ridic la nivelul așteptărilor”, a declarat Louis Munteanu în cadrul flash-interviului.