Unde se pot angaja disponibilizaţii de la Nokia
- Cristina Sb îrn
- 30 septembrie 2011, 18:46
Impactul închiderii fabricii Nokia de la Jucu, din judeţul Cluj, este semnificativ asupra pieţei muncii din regiune. La finalul anului, circa 1.965 de oameni care lucrează, în prezent, pentru finlandezi vor rămâne fără un loc de muncă. Aceştia vor primi trei salarii compensatorii şi vor avea cursuri gratuite de recalificare, potrivit reprezentanţilor Nokia. Cei mai mulţi nu vor astepta să li se termine banii înainte de a-şi ceva de muncă. Şi totuşi unde se pot angaja?
La finalul lunii iulie, în judeţul Cluj erau 11.561 şomeri, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Rata şomajului era de 3,34%, mai mică faţă de multă din judeţele ţării. Datele ANOFM arată că, în această perioadă, la nivelul judeţului Cluj sunt disponibile circa 1240 de locuri de muncă.
Datele site-ului de recrutare BestJobs.ro, arată că sunt scoase la consurs de trei ori mai multe joburi, respectiv 3.900. Cluj Napoca este în topul oraşelor în care se fac recrutări, iar printre cele mai active companii regăsim: Fortech, IQuest, ISDC, Evoline, Endava şi Emerson, potrivit datelor site-ului de recrutare.
"Pentru cei care se pot reloca, există companii care fac angajări în domenii variate, de la IT, inginerie, până la specialişti în vânzări şi consilieri financiari. Ofertele de locuri de muncă sunt, în principal, în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Iaşi, Sibiu şi Arad, iar cele mai multe se adresează candidaţilor cu experienţă de 3-5 ani şi cu studii superioare finalizate", se arată într-un comunicat al BestJobs.ro.
Cele mai atractive companii, în funcţie de numărul joburilor scose la concurs în ultimele 30 de zile, sunt: Continental Corporation - Automotive Group, Oracle România, Huawei Tech. Investment, Orange, Hella, Adobe, Emerson.
Astfel, Continental Corporation vrea să o angajeze 60 de persoane în Timişoara, Sibiu şi Iasi. Oracle, Huawei, Hella, Adobe şi Emerson oferă în prezent 200 de joburi in IT, pentru candidaţii care au cunoştinţe tehnice specizalizate şi cunosc limba engleză.
Companiile caută în continuare software developeri, testeri, programatori, profesionişti cu experienţă în diverse limbaje de programare sau ingineri software. Locuri de muncă se găsesc şi în străinătate, pentru cei care vor să părăsească ţara, iar în sectorul IT salariile oferite sunt destul de bune.
BestJobs găzduieşte peste 2.100.000 de CV-uri în baza de date şi are peste 70.000 de companii client.