Ligia Deca, despre proiectele legilor educației modificate. Totul despre admiterea la liceu și organizarea examenului de Bacalaureat

Ligia Deca, despre proiectele legilor educației modificate. Totul despre admiterea la liceu și organizarea examenului de BacalaureatLigia Deca. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni, la prezentarea proiectelor legilor educației naționale, că legile au beneficiat de un amplu proces de consolidare cu sprijinul politic al coaliţiei de la guvernare.

Ligia Deca a mai subliniat faptul că „din cele 422 de măsuri, 75% sunt deja implementate, în curs de implementare sau se creează cadrul legislativ prin aceste două legi”. De asemenea, a arătat că proiectele au beneficiat de „un amplu proces de consolidare, ca urmare a punctelor de vedere venite din societate, din partea actorilor relevanți, a instituțiilor şi autorităţilor şi care au şi sprijinul politic al coaliţiei”.

Legile s-au bazat pe proiectul România Educată şi pe rapoartele experţilor OECD

În perioada 13 iulie – 22 august 2022 legile au stat în consultare publică, peste 4.000 de entități au contribuit în cadrul acestor dezbateri. După acest proces s-au strâns amendamente care au fost analizate.

Proiectele de modificare a legilor educației își propun reducerea analfabetismului funcțional în condițiile în care 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice sub nivelul minim. 4 din 10 elevi citesc un text și nu pot formula o concluzie. Rezultatele PISA au indicat un grad limitat de performanță, 2 din 10 elevi candidați la Bacalaureat nu l-au luat.

„Am ajuns în acest punct mult aşteptat de către noi cât sunt convinsă de întreaga comunitate şcolară şi universitară, de a prezenta variantele de legi ale educaţiei, legea învățământului preuniversitar şi legea învățământului universitar superior, după perioada de consultare publică”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar

Ministrul a mai subliniat: „Încercăm să profesionalizăm cariera didactică. Vom crește calitatea formării inițiale, corelat cu o formare continuă mai adecvată contextului. De asemenea se va generaliza masteratul didactic care include 80% practică – cei care se înscriu primesc bursă lunară egală cu salariul brut.

21% sunt măsuri care ţin mai degrabă de legislaţia secundară sau au fost implementate parţial în cele două acte normative, 4% din măsuri nu au mai fost considerate oportune sau necesare, ca urmare a transformărilor survenite în urma pandemiei de covid-19.

Bursa de merit creste de la 200 la 400 lei. Elevii care aduc premii de la olimpiadele internationale vor primi 1000 lei pe luna. Olimpicii vor primi 700 lei pe lună. Elevii care câștigă medalii la sporturi olimpice vor benefica de burse de merit. Vrem să încurajăm sportul în școli”, a mai declarat ministrul Deca.

„Plata burselor elevilor se va realiza direct de la bugetul Ministerului Educației pentru a preîntâmpina întârzierile datorate alocărilor bugetare care treceau prin bugetul autorităţilor publice locale. Ne-am fost semnalat acest lucru în repetate rânduri din teritoriu. Acolo unde autorităţile publice locale pot suplimenta aceste sume vor putea face acest lucru”, a mai explicat ministrul Educației.

Admiterea la liceu

Evaluarea Națională rămâne în formula de acum, cu probe scrise la limba română și matematică, respectiv limba maternă Se introduce ideea de concurs la profilurile liceelor care au concurență dovedită, dacă acestea doresc

Pentru profilurile unde se face concurs se pot alege două probe – de exemplu, chimia și biologia. Pentru 60% din locurile de la profilurile vizate se poate da concurs. Restul de 40% din locuri rămân pentru repartizare computerizată după Evaluare Națională. Din cele 40%, 10% sunt rezervate elevilor cu cerințe speciale, pentru elevii de etnie romă. Subiectele vor fi standardizate, unice, cu un grad de dificultate adecvat competiției

Examenul de Bacalaureat

Se pliază pe fiecare profil. Două probe de competențe lingvistice (limbă străină 1 și limba străină 2) pentru a crește potențialul de angajare. Ce avem în plus este o proba complementara, de competente de bază. La profil uman se dă matematica, iar la real istorie, sociologie etc. Notarea se va face pe sistem admis/respins.

În sesiunile de vară-toamnă elevii vor avea mai puține probe de examen la BAC – în timpul anului școlar vor putea fi susținute mai multe probe, precum competentele digitale şi limbile străine.

Învățământ universitar

Mandatele rectorilor vor fi de 5 ani. O persoană nu poate fi rector mai mult de 10 ani, indiferent de întreruperi. De asemenea, nu se mai poate renunța unilateral la titlul de doctor, iar tezele vor fi făcute publice într-o platformă, înainte de susținere.

Inițial, fostul ministrul al Educației Sorin Cîmpeanu a pus în dezbatere publică două proiecte de modificarea a legilor Educației. Între timp, Cîmpeanu a demisionat iar locul lui a fost luat de Ligia Deca, cea care s-a ocupat de proiectul „România Educată”, lansat de Klaus Iohannis încă din primul mandat. După preluarea mandatului la Ministerul Educației, Ligia Deca a făcut mai multe modificări celor două proiecte.

Întrebată dacă ia în calcul demisia dacă nu vor trece legile așa cum dorește, ministrul a răspuns: „Nu cred că atunci când e greu trebuie să dai înapoi. Voi face tot ce-mi stă în puteri ca legile să treacă prin parlament și să păstreze toate elementele pozitive. Am încredere că procesul legislativ va rezulta în adoptarea unor legi bune”, informează edupedu.ro.