Revista Observator cultural reia seria de ediții Observator Lyceum în 2020 cu o întîlnire cu Mircea Cărtărescu , în cadrul căreia liceenii bucureşteni vor avea ocazia să discute cu autorul despre cea mai recentă carte a sa, Melancolia (Editura Humanitas, 2019). Evenimentul va avea loc vineri, 31 ianuarie, de la ora 18.30, la Muzeul Național al Literaturii Române (strada Nicolae Crețulescu nr. 8, București), iar intrarea este liberă.

La eveniment – organizat de revista Observator cultural și susținut de Muzeul Național al Literaturii Române – participă elevi de la licee din București, unii dintre ei membri ai juriului care acordă Premiul Observator Lyceum pentru proză, inițiat în 2016 și decernat anual, în cadrul Galei Premiilor Observator cultural.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist.

Melancolia

„Melancolia nu e o culegere de proze scurte, ci o carte bine legată. În primul rînd, există o continuitate tematică și o unitate stilistică. În prima povestire, Punțile, un copil se găsește singur, mama lui nu se mai întoarce de la cumpărături. O va regăsi mai întîi sub forma unui cadavru uriaș din ciocolată, prin care călătorește și în pîntecul căruia se odihnește, apoi în somn. În al doilea text, Vulpile, e vorba de pierderea celuilalt, a fratelui care e parte din identitatea ta, completare a întregului care poți și trebuie să fii (există o obsesie a integrității existențiale, a androginului): Marcel își pierde sora, într-un joc de-a vulpile care amestecă planurile și mută în concret convenția ludică. E, poate, textul cel mai intens, cel mai tulburător, în orice caz, cel mai tensionat. Ultima povestire, Pieile, e un fel de parabolă a crizei adolescenței, cînd are loc trauma descoperirii sexualității: Ivan asistă concret la metamorfoza Dorei, care, dintr-o fetiță naivă, iese din crisalidă și devine o femeie splendidă. Toate personajele sînt complet singure, apăsate de melancolie, dar euforizate de permanenta descoperire a posibilităților nesfîrșite de regenerare a realității. Motive, teme circulă sistematic dintr-un text în altul, într-o țesătură stilistică și simbolică foarte coerentă.“ (Bogdan Crețu, „Cel mai iubit dintre cărtărescieni“, Observator cultural, nr. 978) .

Simboluri

„Melancolia dorește să marcheze o vîrstă de maturitate în opera lui Cărtărescu. Și, poate mai bizar decît orice, o perioadă, ai zice, minimalistă în comparație cu universul expansiv al Levantului. Cărtărescianism esențializat, lumi închise, solipsism extrem, aspect alegoric, atenția pentru simbolistică („Punțile“, „Vulpile“, „Pieile“ sînt, de fapt, simboluri) – iată noua configurație propusă de Cărtărescu. Cu toate acestea, sînt de părere că noutatea nu vine de la un „ceva“ fundamental inedit, ci de la o altă porționare și relaționare a celor trei componente principale din opera cărtăresciană: biografismul, textualismul și – ceea ce consider eu că e o dimensiunea specifică a prozei sale, cea care a dat efectul de profunzime experimentelor literare de pînă acum – ezotericul, cu ramificații către psihanalitic, oniric și mistic.“ (Mihnea Bâlici, „Epurarea cărtărescianismului“, Observator cultural nr. 978)

„Cum ninge soarta?”

„Melancolia ne propune, în mod esenţial, o proză de atmosferă, o proză vizuală, poetică şi estetizantă, în cadrele romantice, onirice şi metafizice cu care ne-a obişnuit Mircea Cărtărescu. O proză de-a dreptul narcotică, în ritmul ei lent şi repetitiv. Atins de singurătate, protagonistul (alter ego-ul cărtărescian) se situează, de fiecare dată, la limită, între viaţă şi moarte, între veghe şi vis, la graniţa dintre real şi fantastic, dintre cotidian şi literatură (a se vedea Pieile, unde protagonistul, un adolescent de 15 ani, îl citeşte, ca un laitmotiv, pe poetul Vasile Singurătate, cu a cărui statuie va porni, la final, la braţ, într-o călătorie livrescă definitivă; de notat şi versul romantic „Cum ninge soarta?“, săpat pe soclul statuii, un vers extras probabil din singura carte a misteriosului poet, cu care se încheie, de altfel, şi a doua povestire din volum, Vulpile).“ (Adina Dinițoiu, „Mircea Cărtărescu la vîrsta melancoliei“, Observator cultural nr. 978).

Deznădejdea unui cuvânt gol

„S-a scris mult despre experiența-limită descrisă de Beckett în trilogia sa, despre acea experiență care l-a scos în afara sinelui, Nenumitul fiind experiența „ființei fără ființare, care nu poate nici să trăiască, nici să moară, nici să înceapă, nici să continue, locul gol în care vorbește deznădejdea unui cuvînt gol“ (Blanchot). Ajuns în același punct, Mircea Cărtărescu nu trece acest prag, ci acceptă acest teritoriu devastat de singurătate și melancolie ca o parte esențială a experienței umane. Pentru autorul Melancoliei, dispariția totală a sensului și imposibilitatea de a povesti lumea par a fi de neacceptat. Spre deosebire de autorul lui Molloy, în mijlocul celui mai devastat peisaj, omului lui Cărtărescu îi rămîne totuși posibilitatea de a povesti și de a construi fascinante peisaje metafizice. Iar aceasta este totuși o formă de salvare.“ (Cezar Gheorghe, „Fade to Black“, Observator cultural nr. 978).