Lewis Hamilton a fost mai rapid ca Max Verstappen! La Abu Dhabi se decide titlul în Formula 1

Lewis Hamilton a fost mai rapid ca Max Verstappen! La Abu Dhabi se decide titlul în Formula 1

Pilotul echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente a Marelui Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi. Rivalul său în lupta pentru titlul mondial, Max Verstappen (Red Bull), a terminat pe locul 4, la 0,641 secunde în urma britanicului, care are șansa de devenit campion mondial a 8-a oară, performanța unică în istoria Marelui Circ.

În prima sesiune, Max a terminat pe primul loc, în timp ce pe 2 s-a clasat Valtteri Bottas (Mercedes), iar Lewis a terminat pe 3. La ultima cursă de la Abu Dhabi, Verstappen a fost cel care s-a impus.

La Abu Dhabi a fost programată ultima etapă a sezonului, astfel că lupta pentru titlu va fi și mai pasionantă. Suspansul este garantat! Lewis Hamilton și Max Verstappen sunt la egalitate de puncte, iar cel care termină în față va fi campion mondial,

Totuși, Verstappen (24 de ani) ar câștiga titlul dacă ambii piloți se vor retrage sau vor suferi accidente care îi vor scoate din cursă. Acest scenariu este posibil deoarece olandezul  are o victorie în plus față de Hamilton (36 de ani).

Ne puteți urmări și pe Google News

Cursa de pe circuitul remodelat Yas Marina are loc la o săptămână după un Mare Premiu al Arabiei Saudite foarte tensionat și marcat de numeroase incidente controversate.

A fost multă tensiune în penultima etapă din Formula 1

Amintim că Verstappen a fost penalizat de trei ori pentru încălcări ale regulilor de conducere. O dată a fost sancționat pentru depășire în afara pistei, o dată pentru că l-a forțat pe Hamilton să iasă de pe pistă și o dată pentru că a frânat în fața rivalului său la titlu și a provocat o coliziune.

În acest context, Verstappen a declarat joi că nu crede că a fost tratat în mod egal de către comisari în comparație cu alți piloți. În plus, el a spus că nu vede niciun motiv pentru a-și schimba maniera de a conduce. La Abu Dhabi, Lewis a impus ritmul în antrenamentele de vineri, iar Max s-a clasat pe locul al patrulea, la 0,641 secunde în urmă.

foto: wikimedia.org - Hamilton

Totuși, diferența semnificativă de timp dintre Hamilton și Verstappen pe un singur tur sugerează că timpii principali din antrenamentele de vineri nu au oferit o imagine exactă a performanței celor două mașini. Cei care au terminat între Hamilton de Verstappen pe foile de cronometraj au fost Esteban Ocon (Alpine) și Valtteri Bottas (Mercedes).

Max Verstappen a pornit bine, dar a pierdut viteză în a doua sesiune

Max Verstappen a fost devansat cu doar 0,068 secunde de coechipierul său Sergio Perez, dar pe traseele de simulare a cursei cu combustibil ridicat, mai târziu în sesiune, Red Bull a fost mașina mai rapidă. În același context, cei de la Mercedes au declarat că mai au de lucrat la setările mașinii.

„Încă învățăm și înțelegem câteva lucruri. În mod clar, tura scurtă nu a mers conform planului, lipsindu-ne puțin ritmul, dar turele lungi au fost destul de competitive, așa că, bineînțeles, și asta este important″, a declarat Verstappen.

De cealaltă parte, Hamilton a precizat: „A fost OK. A fost o zi relativ decentă. Îmi plac schimbările pe care le-au făcut la circuit. L-au făcut mult mai plăcut și mai fluid și, evident, este strâns între noi toți. Este încă puțin necunoscut, dar sunt sigur că va fi superaproape.″

Ambii rivali au declarat că au considerat că modificările aduse pistei, menite să îmbunătățească cursele, sunt în general pozitive. A fost și o diferență de opinie. Hamilton a spus că depășirile vor fi în continuare dificile:

foto: commons.wikimedia.org

Lewis Hamilton are probleme cu depășirile la Abu Dhabi

„Am încercat să urmăresc pe cursa mea lungă. Cred că era Perez, pe care îl aveam în spate. Tot nu a fost ușor! Tot nu a fost chiar ușor de urmărit, dar cred că va fi mai bine decât ceea ce am văzut în trecut.″

Fernando Alonso (Alpine) a înregistrat al șaselea timp în antrenamente, în fața lui Yuki Tsunoda (Alpha Tauri) și a celor două Ferrari conduse de Charles Leclerc și Carlos Sainz, dar și a celui de-al douile monopost Alpha Tauri, pilotat de Pierre Gasly.

Sesiunea s-a încheiat prematur când Kimi Raikkonen, aflat în ultima cursă a carierei, a fost implicat într-un accident în virajul 14. Mașina finlandezului în vârstă de 42 de ani a fost grav avariată, dar el nu a fost rănit, conform BBC.

Sâmbătă, la ora 15:00, sunt programate calificările, la finalul cărora se va stabili cine va pleca primul de pe grila de start.

Pentru a doua oară după 1950, primii doi piloți sunt la egalitate de puncte înaintea ultimei etape din calendarul Formulei 1. În 1974, Emerson Fittipaldi (McLaren) a obținut al doilea titlu mondial după cursa din SUA, în care l-a învins pe Clay Regazzoni (Ferrari).