Leul, teren castigat pentru putin timp

Moneda nationala s-a apreciat usor ieri, dupa anuntarea inflatiei, dar a inchis sedinta interbancara in scadere.

Ieri, moneda nationala s-a apreciat in prima parte a zilei. Evolutia a fost sprijinita si de cea a altor monede din regiune, care s-au apreciat. Datele referitoare la inflatia pe 2007 nu au influentat prea mult cotatia monedei nationale si asta pentru ca au coincis cu asteptarile analistilor. Dar, dupa publicarea datelor oficiale privind inflatia, au aparut ordine de vanzare de valuta.

Cursul de schimb comunicat in jurul orei 13.00 de catre Banca Nationala a Romaniei a aratat un euro cotat la 3,6621 lei, cu doi bani mai putin decat cu o zi inainte. Banca Centrala Europeana a publicat in dupa-amiaza zilei de ieri o cotatie de 3,6789 lei pentru un euro, cu numai 0,11 bani mai scazuta decat cea comunicata joi.

La inchiderea sedintei de pe piata interbancara, moneda nationala era cotata la 3,6720-3,6770 unitati pentru un euro. Aceste cotatii sunt foarte apropiate de cele consemnate la finalul sedintei de tranzactionare de joi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Minimumul sedintei a fost atins la 3,6530 lei pentru un euro, iar maximumul a urcat la 3,6792 lei pentru un euro. Evolutia leului nu a urmat-o pe cea a celorlalte monede din regiune. De exemplu, zlotul polonez si forintul unguresc s-au apreciat ieri fata de moneda europeana. Astfel, zlotul polonez s-a apreciat ieri cu aproape 0,2% fata de moneda europeana, in timp ce forintul unguresc a castigat circa 0,4%.