Tipul de lapte care previne bolile pulmonare. Puțini românii își permit să îl cumpere

Tipul de lapte care previne bolile pulmonare. Puțini românii își permit să îl cumpere Sursa: Arhiva EVZ

În zilele noastre, tot mai mulți oameni se confruntă cu intoleranța la lactoză. Puțini dintre consumatori știu că există un anumit tip de lapte care nu produce astfel de efecte în organism. Pe lângă acest aspect, produsul are numeroase alte beneficii, fiind ideal și pentru copii.

Laptele de măgăriță este din ce în ce mai căutat de români. Produsul nu se găsește la orice magazin sau supermarket, însă a început să prezinte interes pentru consumul larg. Acest tip de lapte poate avea numeroase beneficii pentru organism, fiind indicat inclusiv celor care au intoleranță la lactoză.

Lapte de măgăriță, produsul căutat de tot mai mulți români

Acest tip de lapte este destul de greu de găsit, având în vedere că fermele de măgărițe din România sunt destul de mici. De altfel, patronii acestor ferme obțin aproximativ un litru de lapte per animal.

Acest produs este recomandat de numeroși doctori alergologi, ca fiind ideal pentru persoanele care se confruntă cu intoleranța la lactoză. De asemenea, laptele de măgăriță este deseori comparat cu laptele matern.

Ne puteți urmări și pe Google News

Afacere profitabilă

Prețul pentru 1 l de lapte de măgăriță, dar și beneficiile pe care acesta le aduce consumatorilor, i-au determinat pe mulți fermieri să investească în acest sector.  Un fermier din Arad a intrat într-o astfel de afacere și nu regretă.  Pe lângă vânzarea laptelui, acesta le oferă clienților și produse derivate.

Lapte de măgăriță. Sursa foto: Arhiva EVZ

„După o viaţă de management şi de afaceri am înţeles că nu doar asta contează, ci şi natura, lucrurile naturiste şi terapiile complementare au rolul lor. Astfel, m-am apropiat de aceste idei. Colectăm laptele de măgăriţă şi îl comercializăm. Facem şi produse de lapte, dar mereu avem grupuri de copii şi de adulţi care vin să mângâie aceste animale extraordinare, pentru că este o terapie adevărată.”, a spus Gabriel Mihaly.

Acesta are o fermă mică, însă se declară mulțumit de profit. Fermierul susține că vinde un litru de lapte cu 15 lei. În alte cazuri, acest produs este vândut și cu 35 de lei.

Lapte de măgăriță

Lapte de măgărită. Sursa foto: Arhiva EVZ

Lapte de măgăriță. Beneficii pentru organism

Acest aliment extrem de hrănitor are și efect antimicrobian. În urma mai multor studii efectuate în ultimii ani, specialiștii au ajuns la concluzia că acesta reduce incidența bolilor de stomac cauzate de viruși și bacterii.

De asemenea, acest produs poate preveni apariția bolilor pulmonare. Mai mult, laptele de măgăriță conține și imunoglobuline (anticorpi) care susțin funcționarea sistemului imunitar.