Fix la opt dimineața, pe podul Izvor, vizavi de Palatul Parlamentului, patru bărbați zgribuliți se uitau cu oftică în apa vineție a Dâmboviței. Până pe la zece, ceața umedă le intrase binișor în oase, dar în juvelnicul improvizat dintr-o pungă de 30 de bani nu poposise decât un singur peștișor. Cam cât o palmă de fată mare. Au încercat ei cu tot felul de momeli, cu rugăciuni sau blesteme pescărești, dar nimic nu i-a ajutat. „E toată Dâmbovița plină de pește! Ce scapă din Lacul Morii, adus de Argeș… Pică și bălos, ca ăsta de l-am prins, adică babușcă să’nțelegeți voi și roșioară, săbioară, biban și somn african, dă-l în mă-sa, cu cine l-a adus! Că a stricat toate bălțile! Da’ iarna ăsta nu mănâncă! Stă în mâl și acolo să stea, că de te’nțeapă, că are trei ghimpi – unu’ pe spinare și doi pe laterale, ți se umflă mâna ca o portocală”, i se pune pata lui nea Ion Vasile, mecanic de utilaje grele, de 59 de ani, pe dușmanul din adâncuri. Altfel, recunoaște că somnul ăla pitic, cât un guvide, dă bine în chiftele, cu mărar mult.

Oftică de pescar mofluz

Nea Ion a venit cu prietenul lui Vasile, care se recomandă, pompos, zidar-faianțar și zugrav. Și-au legat undițele cu sfoară de balustrada de fier, să nu le-o tragă în apă vre-un eventual monstru acvatic. Nea Vasile, de loc din Vaslui, de pe malul Prutului, e cu an mai mare ca nea Ion. Dacă-l întrebi ce a prins de când a venit scuipă cu ciudă, luând la țintă pluta undiței sale: „Ce-am prins? Deocamdată experiență, ce să prind?”. Lângă ei mai sunt doi damblagii cu pescuitul, Marius Arămeanu, un lăcătuș-mecanic de 37 de ani, care visează noaptea doar lansete și năvoade și încă un nene ursuz, care vine tocmai din Berceni, dar nu vorbește cu nimeni din superstiție. Pe Dâmbovița nu prea se ține cont de prohibiție și nici nu se plătește taxă ca pe alte bălți. Cei doi prieteni fac mișto de taciturnul care se uită câș la toată lumea: „L-a gonit nevastă-sa de acasă să dea cu aspiratorul”. La cât de frig e, nea Ion și-a luat, de la un butic de lângă metrou, un „energizant” la 40 de grade. Un fel de alcool colorat care-ți topește măselele și-ți lichefiază stomacul.

Carasul cât un capac de WC

Pescarii Capitalei au momeli obișnuite printre cunoscători: viermuși și libelule. Dar să nu vă imaginați că libelulele sunt chiar ceea ce știm noi că sunt. De fapt, sunt niște larve roșiatice. Mâncărica preferată a peștișorilor din farfuria ta. „Sunt zile când iei și câte un kil jumate! Altele în care rămâi cu plăcerea… Stai în frig, mergi la o ciorbiță fierbinte și apoi un somnic!”, e convins nea Ion de propriul modus-vivendi. Trage o gură din sticluță și se încurajează singur: „Cel mai mare peștan prins de mine, în Dâmbovița, a fost un caras de un kil și jumătate. A ieșit de-o saramură!”. Marius Arămeanu, echipat ca la carte în pescar de duminică, dă și el o „pecărească”: „Io am luat unu’ la două kile șase sute! Era cât capacul de la WC”.

Cu toți sunt de acord că  nu există ore fixe de pescuit. Concluzia e de gâgă: „Dacă este și mănâncă, prinzi, dacă nu este și nu mănâncă, nu prinzi!”. Nea Ion e cel mai cu chef de vorbă: „Dacă prinde unul vreo trei-patru bucăți să vezi cum se strâng ciorchine aici! Se dau telefoane imediat și se umple podul!”, parcă se supără pe viață pescarul dâmbovițean.

Șalăul de șapte kile

Marius Arămeanu, cu varga sa „Trabucco” de cinci metri stârmnește invidia confraților. A costat 315 lei acum patru ani. E din carbon modular ranforsat. Un fel de carbon radial… E de la medium spre heavy!”, te bagă în ceață pescarul amator. Nea Ion înjură printre dinți, utându-se pieziș la pluta de la capătul lansetei sale: „Hai, sărăcie du-te’n moașta pe gheață!”. Brusc îi înflorește un zâmbet pe față: „S-a luat un șalău de șapte kile la <<Bibliotecă>>, la Unirii, acum două luni!”. Parcă nici el nu crede ce spune, în timp ce ăilalți hăhăie discret. Lui Marius i se alătură Laurențiu Petre, un prieten și el pescar. Numai că n-a venit să pescuiască, ci să facă proba unei bărcuțe teleghidate care îți basculează momeala fix unde vrei tu. Costisitoarea sculă, un navomodel Carp Range, a costat 1.790 de lei și are o autonomie de 400 de metri, cât ține puterea telecomenzii. Spectaculos este că acumulatorii o țin chiar și șapte kilometri de „navigat” și face o sută de metri în 30 de secunde. Un boschetar de pe malul gârlei se uită la bărcuță ca la un OZN. Ce-i mai important, pescuitul sau nevasta, vine întrebarea. Cei doi își dau coate. “Greu, da’ astea sunt jucăriile noastre…”.

“Se găsește și șalău, și somn, da’ mai rar… Mai mul roșioară, bălos, săbioară și biban. Plus somn african, lua-l-ar dracu’ să-l ia!”

Ion Vasile, pescar dâmbovițean

Printre cele mai bune locuri de pescuti pe Dâmbovița, în București, se numără: podul Ciurel, biblioteca nouă de la Unirii, podul Hasdeu, zona tărgului de mașini Vitan și podul Izvor