Nicușor Dan își menține susținerea pentru Eugen Tomac. Cabinetul va merge la vot în Parlament

Nicușor Dan își menține susținerea pentru Eugen Tomac. Cabinetul va merge la vot în ParlamentEugen Tomac și Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook

Premierul desemnat Eugen Tomac continuă demersurile pentru obținerea votului de învestitură, deși PNL și USR au anunțat în ultimele zile că nu vor susține Cabinetul propus. În paralel, Tomac a transmis partidelor lista miniștrilor, iar surse apropiate acestuia susțin că procedura parlamentară va merge mai departe. Potrivit unor surse de la Cotroceni, președintele Nicușor Dan își menține sprijinul pentru premierul desemnat.

USR respinge varianta unui guvern tehnocrat

După decizia liberalilor de a nu susține Cabinetul Tomac, și USR a ajuns la aceeași concluzie. Liderii formațiunii consideră că un executiv tehnocrat susținut de PSD nu ar avea capacitatea de a continua reformele începute de actuala guvernare.

„Concluzia noastră este că un guvern tehnocrat... să-i lăsăm pe ei să decidă prin alegeri anticipate”, a declarat Dominic Frtiz

Hotărârea adoptată de USR reduce șansele premierului desemnat de a obține majoritatea necesară în Parlament, însă acesta nu renunță la încercarea de a obține votul de învestitură.

Eugen Tomac a transmis lista miniștrilor către partide

Înaintea ședinței conducerii USR, Eugen Tomac a trimis formațiunilor politice lista membrilor cabinetului și a solicitat sprijin pentru validarea noului Executiv. Cele mai multe dintre numele propuse erau deja cunoscute în spațiul public, însă pentru Ministerul Culturii apare o nouă nominalizare. Portofoliul ar urma să fie ocupat de Mihai Ghyka, descendent al ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghyka, și fost secretar de stat în Ministerul Culturii în perioada guvernului condus de Dacian Cioloș.

La Ministerul Energiei este propus Andrei Covatariu, specialist în domeniul energiei și al schimbărilor climatice.

Pentru conducerea Ministerului Afacerilor Interne este nominalizat Tiberiu Trifan, care ocupă în prezent funcția de consul general al României la Madrid.

Guvernul României foto ilustrativă

Guvernul României.Foto ilustrativă

Nicușor Dan nu și-ar fi schimbat poziția

În ciuda dificultăților întâmpinate în negocierile politice, surse apropiate premierului desemnat afirmă că Eugen Tomac intenționează să solicite în continuare votul Parlamentului.

Totodată, potrivit unor surse de la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan nu și-ar fi modificat poziția în privința susținerii premierului desemnat și a formulei guvernamentale propuse.

UDMR și minoritățile nu au luat încă o decizie

În timp ce PNL și USR și-au anunțat deja pozițiile, UDMR și grupul minorităților naționale nu au stabilit încă modul în care vor vota la învestirea Cabinetului Tomac.

Lideri ai Uniunii afirmă că opiniile exprimate în ultimele zile rămân valabile, iar ideea unui executiv descris drept „semi-tehnocrat” continuă să ridice semne de întrebare în interiorul formațiunii.

O decizie oficială privind votul UDMR ar putea fi adoptată la începutul săptămânii viitoare, în urma unei reuniuni programate pentru luni.