Scandalul grafitului de la Baia de Fier. Șeful SALROM îi acuză pe miniștrii Miruță și Darău că își arogă merite necuvenite

Scandalul grafitului de la Baia de Fier. Șeful SALROM îi acuză pe miniștrii Miruță și Darău că își arogă merite necuvenitesursa: salrom.ro

Proiectul minier pentru exploatarea grafitului de la Baia de Fier stârnește controverse aprinse între conducerea Societății Naționale a Sării (SALROM) și reprezentanții Executivului. Directorul general al companiei, Constantin Dan Dobrea, infirmă afirmațiile potrivit cărora inițiativa ar fi fost „reînviată” recent de miniștrii interimari Radu Miruță și Irineu Darău, explicând că este vorba despre un plan dezvoltat instituțional, tehnic și financiar încă din anul 2024.

Scandalul grafitului de la Baia de Fier. Șeful SALROM îi acuză pe miniștrii Miruță și Darău că își arogă merite necuvenite

Reacția vine în contextul în care Guvernul pregătește o hotărâre pentru scoaterea perimetrelor miniere din lista obiectivelor aflate în închidere, deschizând drumul pentru reluarea activității. În timp ce oficialii guvernamentali avansează anul 2028 ca termen pentru începerea exploatării, conducerea SALROM punctează că meritul pentru recunoașterea europeană și pregătirea documentațiilor aparține exclusiv echipei tehnice din companie.

Dispute pe istoricul și paternitatea proiectului de la Baia de Fier

Șeful SALROM a reacționat dur după ce proiectul a fost prezentat public drept o reușită recentă a Executivului, subliniind că demersurile legale și tehnice au început în urmă cu mai bine de doi ani.

„Am urmărit declarațiile publice făcute astăzi de domnii Radu Miruță și Irineu Darău cu privire la grafitul de la Baia de Fier și mă bucur că, în august 2026, cei doi au descoperit importanța unui proiect pe care SALROM îl construiește, instituțional, tehnic și financiar, încă din anul 2024. Mă bucur, de asemenea, că Guvernul face în sfârșit pasul administrativ necesar pentru eliminarea perimetrelor miniere de la Baia de Fier din hotărârile de Guvern prin care acestea fuseseră incluse pe lista obiectivelor aflate în închidere.

Salrom

Salrom / sursa foto: Facebook

Dar, între a elimina două poziții din anexele unor hotărâri de Guvern și a pretinde că ai „reînviat” proiectul grafitului românesc există o diferență pe care documentele oficiale o fac foarte clară. Poți elimina, în 2026, două poziții din două anexe. Nu poți elimina din istorie peste doi ani de muncă ai actualei echipe SALROM și demersurile făcute de companie pentru obținerea licenței de exploatare, inclusiv prin demersurile pentru modificarea Legii minelor”, a transmis directorul SALROM.

Cadrul legislativ care permite deblocarea activității la Baia de Fier își are originea în primăvara anului 2024, odată cu intrarea în vigoare a regulamentului european Critical Raw Materials Act (CRMA). La scurt timp, autoritățile din România au adoptat OUG nr. 77/2024 pentru a modifica Legea minelor, creând mecanismul necesar redeschiderii minelor neenergetice.

„Cu alte cuvinte, cadrul legal pe care îl aplică astăzi Guvernul nu a fost inventat în august 2026 și nu a fost creat de domnii Radu Miruță și Irineu Darău”, se menționează în precizările conducerii companiei.

Recunoaștere la nivel european și un portofoliu de 628 de milioane de euro

Demersurile SALROM au vizat atragerea de statut strategic și finanțări europene pentru resursele din Gorj. În august 2024, compania a depus la Comisia Europeană proiectul axat pe extracția și procesarea grafitului pentru baterii, obținând o confirmare majoră în primăvara anului următor.

La 25 martie 2025, Comisia Europeană a acordat inițiativei de la Baia de Fier statutul oficial de Proiect Strategic al Uniunii Europene, valoarea estimată a investiției fiind de 198 de milioane de euro.

„Așadar, în martie 2025, Comisia Europeană considera proiectul SALROM suficient de matur și de important încât să îl declare proiect strategic european. În august 2026 ni se explică public că acest proiect este trecut „de la morți la vii”, declară Constantin Dan Dobrea.

Parcursul administrativ a inclus și prelungirea drepturilor de exploatare. Prin Hotărârea de Guvern nr. 639 din 8 august 2025, licența de concesiune pentru perimetrul Ungurelașu-Polovragi a fost extinsă până în august 2030, actul normativ fiind contrasemnat la acea dată chiar de Radu Miruță, în calitate de ministru al Economiei.

Ulterior, SALROM a extins portofoliul de proiecte prin depunerea altor două inițiative în cadrul apelurilor CRMA: un proiect de procesare avansată de 250 de milioane de euro și proiectul „Tailings-to-Green Baia de Fier”, de 180 de milioane de euro, axat pe reciclarea haldelor istorice. În total, lanțul industrial dezvoltat de companie însumează peste 628 de milioane de euro, la care se adaugă proiectul GRAPH-SECURE depus în cadrul Innovation Fund pentru decarbonizarea proceselor tehnologice.

Rolul hotărârii de Guvern și neconcordanțele din declarații

Conducerea SALROM clarifică rolul tehnic al noului act normativ dezbătut în Executiv, arătând că acesta doar elimină fostele poziții de închidere din anexele HG nr. 1008/2006 și HG nr. 644/2007.

„Actualul proiect de Hotărâre a Guvernului este necesar și SALROM susține adoptarea lui. Dar trebuie spus foarte exact ce face această hotărâre: abrogă poziția 51 din anexa HG nr. 1008/2006 și poziția 48 din anexa HG nr. 644/2007, eliminând astfel cele două obiective din listele de închidere. Atât. Chiar Nota de fundamentare a actualului proiect de HG afirmă că adoptarea lui este necesară pentru implementarea de către Societatea Națională a Sării S.A. a proiectului strategic deja aprobat de Comisia Europeană. Ordinea lucrurilor este, deci, exact așa, dar invers față de impresia creată astăzi public: HG-ul nu creează proiectul SALROM. Proiectul SALROM, deja declarat strategic la nivel european, este motivul pentru care această HG trebuie adoptată.”

Totodată, directorul general atrage atenția asupra unor neconcordanțe din discursul public al celor doi oficiali, unde Radu Miruță susținea că documentul a fost deja semnat, în timp ce Irineu Darău vorbea despre un act aflat încă în procedură de avizare.

„Domnii Miruță și Darău pot revendica semnăturile pe documentele pe care le semnează astăzi. Nu pot revendica retroactiv legislația adoptată în 2024, proiectul depus de SALROM în august 2024, statutul strategic european obținut în martie 2025, documentațiile tehnico-economice realizate, licența prelungită în 2025 și proiectele de procesare și reciclare depuse ulterior de SALROM. Grafitul de la Baia de Fier nu a fost „înviat” într-o conferință de presă. A fost construit ca proiect industrial, etapă cu etapă, de oamenii din SALROM.

Mă bucur, în concluzie, de interesul pe care domnii Radu Miruță și Irineu Darău îl manifestă astăzi față de proiectul de grafit de la Baia de Fier. SALROM are nevoie de interesul Ministerului Economiei, dar mai ales are nevoie de sprijin instituțional concret, constant și predictibil pentru implementarea unor investiții de asemenea amploare.”

Tensiuni la nivelul conducerii și apel la colaborare

Pe lângă neînțelegerile privind paternitatea proiectului, reprezentantul SALROM aduce în discuție și informații referitoare la o posibilă încercare de schimbare din funcție, inițiată de ministrul interimar Irineu Darău. Constantin Dan Dobrea punctează că o astfel de intenție contrazice aprecierea publică arătată proiectelor realizate sub actuala stare de management.

„Domnul Darău vorbește, pe bună dreptate, despre nevoia de „implicare a tuturor instituțiilor care au responsabilități în acest proces”. Sunt întru totul de acord. Poate că ar fi util, atunci, ca printre aceste instituții să fie inclusă și Societatea Națională a Sării – SALROM: titularul licenței de exploatare, compania care a elaborat și depus proiectul la Comisia Europeană, care a obținut statutul de Proiect Strategic al Uniunii Europene și care a construit, în ultimii doi ani, proiectele de extracție, procesare și reciclare a grafitului de la Baia de Fier.

Este dificil să vorbești despre „bună colaborare” și despre „implicarea tuturor” atunci când din relatarea succesului dispare tocmai compania care a făcut cea mai mare parte din munca despre care vorbești. SALROM este pregătită pentru colaborare. Ar fi util doar să fie invitată.”