Peste 3.500 de militari participă la Ziua Marinei. Programul complet al manifestărilor
- Bianca Ion
- 12 august 2026, 18:59
Ziua Marinei. Sursă foto: captură video
Ziua Marinei Române va fi marcată sâmbătă, 15 august, prin manifestări organizate în șase orașe, iar cele mai ample activități sunt programate la Constanța. Peste 3.500 de militari români și străini vor participa, de la ora 10.00, la ceremonia militară și la exercițiul naval desfășurat în fața Comandamentului Flotei. Forțele Navale Române au anunțat că activitățile principale de Ziua Marinei vor avea loc pe faleza din Constanța și în raionul maritim aflat în fața clădirii Comandamentului Flotei.
Exercițiul naval întrunit și interinstituțional „Forțele Navale Române 26.10” va reuni peste 50 de nave și ambarcațiuni, 15 aeronave militare și civile, două transportoare amfibii blindate și cinci piese de artilerie.
Peste 3.500 de militari participă la Ziua Marinei. Programul complet al manifestărilor
Forțele Navale Române vor avea în dispozitiv 42 de nave și ambarcațiuni, un elicopter IAR 330 Puma Naval și două transportoare amfibii blindate.
Printre navele care vor participa se numără fregatele „Mărășești”, „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”, corveta „Contraamiral Horia Macellariu”, nava purtătoare de rachete „Lăstunul”, nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa”, vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu” și dragorul maritim „Sublocotenent Alexandru Axente”.
Ediția din 2026 aduce și două premiere. Corveta „Contraamiral August Roman” – 261 și vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, nave intrate recent în serviciul Forțelor Navale Române, vor participa pentru prima dată la manifestări.
La exercițiu vor mai lua parte patru nave ale Gărzii de Coastă, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și o navă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Corveta „Contraamiral August Roman”. Sursă foto: Facebook
F-16, F-18 și aeronave militare deasupra litoralului
Componenta aeriană națională va include trei elicoptere IAR 330 Puma, două aeronave F-16 Fighting Falcon și un avion C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române.
Vor participa și un elicopter UH-60 Black Hawk al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cinci avioane ale Aeroclubului României.
Forțele străine vor fi reprezentate de două nave ale Forțelor Navale ale Turciei, o navă a Gărzii de Coastă a Turciei și una a Gărzii de Coastă a Bulgariei.
La componenta aeriană vor participa două aeronave F-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în misiunea de Poliție Aeriană Întărită a NATO, precum și avionul de patrulare maritimă Atlantique 2 al Marinei Militare Franceze.
Ce scenarii vor fi simulate pe mare
Exercițiul va include mai multe secvențe de instruire, între care lupta antimină, respingerea unui atac al aviației inamice și căutarea și atacarea unui submarin inamic. Vor mai fi simulate respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale și operațiuni de căutare și salvare pe mare.
Programul va începe cu tradiționala sosire a Zeului Neptun, care va trece printr-o „poartă de apă” creată de două remorchere maritime. Pe faleză vor fi organizate jocuri marinărești, iar corveta „Contraamiral August Roman” va executa salutul care va marca deschiderea exercițiului.
Potrivit Forțelor Navale Române, activitățile vor evidenția interoperabilitatea structurilor participante și cooperarea dintre instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională și partenerii internaționali.
Concert, retragere cu torțe și spectacol de lumini
Manifestările de la Constanța vor continua seara, de la ora 20.00, cu un concert al Muzicii Militare a Forțelor Navale și cu retragerea cu torțe a marinarilor militari.
Traseul va fi Cazino – Piața Ovidiu – faleza din fața clădirii Comandamentului Flotei.
Între orele 21.30 și 22.00, de pe digul de nord al portului Tomis va avea loc un spectacol de lasere și lumini organizat de Primăria Municipiului Constanța.
Manifestări dedicate Zilei Marinei Române vor fi organizate pe 15 august și la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București.