La NYPD, turnătoriile despre încălcarea „distanțării sociale” au prioritate în fața jafurilor și agresiunilor
- Adrian Pătrușcă
- 2 mai 2020, 20:16
Poliția din New York a primit instrucțiuni să acorde prioritate apelurilor care se referă la încălcări ale măsurilor de combatere a COVID-19 înaintea urgențelor reale.
Surse din NYPD au declarat pentru New York Post că „ofițerii superiori le-au cerut polițiștilor să dea întâietate apelurilor la 311 privind distanța socială față de apelurile de urgență la 911”.
Primarul New Yorkului, Bill de Blasio, a dat publicității pe 18 aprilie o scurtă înregistrare video, explicând cum trebuie semnalată orice încălcare a măsurilor de distanțare socială impuse de guvernul statului.
„Le mulțumim tuturor celor care fac lucrurile într-un mod corect, dar știm că mai sunt persoane care au nevoie ca mesajelul acesta să ajungă la ele. Iar aceasta înseamnă că trebuie să ne asigurăm că forțele de poliție sunt acolo pentru a educa oamenii și a le arăta clar că trebuie să respectăm distanțarea socială”, spunea de Blasio.
El a subliniat că acum, prin 311, este „mai ușor ca niciodată” pentru cetățenii New Yorkului să își raporteze vecinii la autorități.
„Când vedeți un grup, când vedeți o coadă care nu este distanțată, când vedeți un supermarket care este prea aglomerat – orice – puteți să raportați imediat, ca să putem interveni să se rezolve problema”, a explicat primarul Democrat.
„Tot ce aveți de făcut este să faceți o fotografie și să o trimiteți împreună cu adresa și, bang, cu o poză ca asta trimitem poliția care vine imediat. Trimiteți imaginea la 311-692 și acționăm imediat.”
Potrivit surselor citate de New York Post, „311 are mai mare prioritate decât un jaf cu mână armată. NYPD a dat ordin să reacționăm la un apel la 311 în interval de 45 de minute, altfel ofițerul superior va trebui să dea el însuși explicații”.
„Oameni care sunt agresați, jefuiți, hărțuiți... nu contează... căpitanul mă întreabă de ce o misiune 311 a durat aproape 45 de minute și nu s-a încheiat încă”, a mai precizat sursa.