La New York, locuitorii iau lecții de supraviețuire. Scenariul este sumbru: un posibil atac nuclear
- Iulia Moraru
- 13 iulie 2022, 17:13
Primăria oraşului New York a lansat un scurt ghid ce conţine primele măsuri pe care locuitorii ar trebui să le ia în caz de atac nuclear. Totuși, probabilitatea ca un astfel de atac să aibă loc este considerată „foarte scăzută'” de autorităţile locale.
New York recomandă trei paşi urgenţi care trebuie făcuţi imediat după un presupus atac nuclear. Astfel,
- cetăţenii trebuie să se îndrepte către o clădire;
- să rămână în interior, departe de uşi şi ferestre;
- să aştepte informaţii de la autorităţi.
„Deşi probabilitatea ca un incident cu arme nucleare să aibă loc în oraş sau în apropierea oraşului New York este foarte scăzută, e important ca new-yorkezii să cunoască paşii de urmat pentru a fi în siguranţă”, potrivit Departamentului pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă local, care a postat un comunicat în acest sens pe pagina sa de internet.
Într-o înregistrare video de aproape un minut şi jumătate, sunt explicate pe scurt cele trei măsuri principale propuse de autorităţile metropolitane.
Ce trebuie să faci în caz de atac nuclear
Protagonista înregistrării nu intră în detalii cu privire la cauzele incidentului nuclear, remarcă EFE, şi se limitează să spună: „S-a produs un atac nuclear, nu mă întrebaţi cum şi nici de ce, important este că a avut loc un atac de proporţii”.
„Intră rapid (într-o clădire)”, spune femeia, care insistă că „a rămâne în maşină nu este o opţiune plauzibilă”. Într-o clădire sau în casă, este important „să stai departe de ferestre”, să dai jos toate hainele şi să te speli cu săpun, dacă atacul s-a produs tocmai când persoana se afla pe stradă, şi să nu ieşi afară, mai explică ea.
În plus, se recomandă închiderea uşilor şi ferestrelor, iar dacă nu există posibilitatea adăpostirii într-o pivniţă, cea mai bună soluţie este ca persoana să stea cât mai în centrul clădirii, potrivit Agerpres.
Clipul a trezit îngrijorări pe rețelele de socializare, după ce în mai 2022, presa rusă a emis o nouă amenințare nucleară înfricoșătoare pentru SUA, lăudându-se că Putin ar putea distruge întreaga coastă de est și de vest cu doar patru rachete, relatează The Daily Mail.