La munte a nins ca-n povești, în plină vară. Schimbări bruște ale vremii, în toată țara. Video

La munte a nins ca-n povești, în plină vară. Schimbări bruște ale vremii, în toată țara. Video Sursa: dreamstime.com

Zilele trecute, temperaturile au înregistrat o scădere graduală, iar acest lucru a fost evident în zona montană, unde a început să ningă ca în povești, chiar în plină vară. De asemenea, în diverse orașe din țară s-au înregistrat ploi torențiale și căderi de grindină.

Vârful Omu a fost locul în care a nins spectaculos, iar oamenii aflați pe trasee au putut să se bucure de zăpadă în luna iunie. Vremea mai puțin plăcută nu a cauzat daune în gospodăriile oamenilor, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a comunicat că nu au primit până în prezent nicio solicitare de intervenție.

Vremea rea continuă în toată țara

În zilele următoare, precipitațiile se extind în jumătatea sud-estică a țării, iar aversele sunt prognozate și în celelalte regiuni, conform meteorologului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Diana Giurgiu. În plus, se înregistrează și o scădere a temperaturilor.

În prezent avem, într-adevăr, pe jumătatea de sud a țării, un cer mai mult noros și ploi care, prin acumulare, se pot duce către cantități de apă de 15-25 de litri pe metru pătrat, după cum se explică și în informarea meteorologică în vigoare până în această seară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă, pe partea de nord-vest, am avut fenomene specifice manifestării instabilității și mai avem în prezent prin partea de centru, de nord-est și izolat prin partea de vest aceleași fenomene.

Când spun manifestări de instabilitate atmosferică mă refer la averse care sunt și torențiale, astfel încât aici vom vorbi despre acele cantități de peste 15...25 de litri în perioade scurte de timp, bineînțeles însoțite și de intensificări ale vântului și descărcări electrice și grindină”, a spus aceasta într-o intervenție la Antena 3 CNN.

Ploile vor domina zona montană și submontană

În ceea ce privește precipitațiile, începând de pe parcursul acestei nopți, acestea se vor diminua gradual în intensitate și se vor concentra în principal în partea de sud-est a țării.

În zilele următoare, acestea vor apărea mai frecvent în zona montană și submontană, însă pe suprafețe mai reduse, în special în regiunea centrală și în partea de nord a țării. De asemenea, vor fi prezente și în alte zone, însă în mod izolat.

Sâmbătă noaptea, se prognozează apariția unui nou episod de instabilitate atmosferică, începând din regiunile vestice. Duminică, acesta se va extinde și va afecta o mare parte a țării, conform estimărilor actuale.