Kovesi: "Ponta a fost CITAT cu mai multe zile în urmă"

Kovesi: "Ponta a fost CITAT cu mai multe zile în urmă"

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, că Victor Ponta ştia de câteva zile că trebuie să vină la DNA. De asemenea, Kovesi a spus că începerea urmăririi penale nu are nicio legătură cu depunerea moţiunii.

Întrebată de ce urmărirea penală împotriva lui Ponta a fost începută acum, deşi este vorba despre un dosar care a fost deschis încă din anul 2012, Laura Codruţa Kovesi a declarat: ”Anumite informaţii, indicii şi probe au fost obţinute după administrarea unor mijloace probatorii, la sfârşitul lunii aprilie, cu privire la anumite infracţiuni care au fost reţinute şi de care este suspectat premierul în acest moment. S-a început urmărirea penală in rem, la începutul lunii mai. Deci este o perioadă foarte scurtă de timp de la momentul în care s-au obţinut anumite informaţii şi până la emiterea ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale”. Kovesi spune că nu ar trebui să se facă nicio legătură între începerea urmăririi penale şi ziua în care PNL a depus moţiunea de cenzură.

Procurorii îşi văd de treabă. Avem 7.000 de dosare în lucru în care sunt angrenaţi doar 86 de procurori. Noi nu verificăm ce se întâmplă în spaţiul public. Noi administrăm probele în funcţie de zilele şi orele în care trebuie să administrăm aceste probe. Citarea s-a făcut în mod legal, cu mai multe zile în urmă, nu are niciun fel de legătură cu depunerea sau nu a vreunei moţiuni, deci este o coincidenţă. Pur şi simplu procurorii îşi fac treaba”, a adăugat Kovesi, informează Mediafax.

 

Ne puteți urmări și pe Google News