Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, desemnată una dintre cele mai puternice femei din România, vorbeşte într-un interviu acordat revistei Psychologies despre omul din spatele imaginii dure pe care o afişează mereu. Kovesi a vorbit despre putere, a povestit cum se relaxează şi, nu în ultimul rând, a explicat într-o frază definiţia feminismului: “ Contează profesionalismul şi aptitudinile managerial, indiferent dacă eşti femeie sau bărbat”.

R: Care credeţi că e relaţia dintre putere şi feminitate? Au femeile destulă putere în societatea românească de azi?

L.C.K: Nu ştiu dacă există o conexiune directă între putere şi feminitate, sau între putere şi calitatea de a fi bărbat. Cred că puterea poate fi deţinută şi de o femeie, şi de un bărbat, la fel de bine. Mai important e felul cum se exercită puterea respectivă. Faptul că eşti femeie te influenţează n maniera ta de a exercita puterea? Eu nu simt asta...Cred că ţine de personalitatea şi caracterul fiecăruia. Acestea sunt esenţiale când deţii puterea. Poţi fi o femeie puternică sau un bărbat puternic indiferent de mediu şi de meserie. Dacă e să analizez situaţia mea, vă pot spune că lucrez într-un mediu care, cu cevea timp în urmă, era destinat cam 90% bărbaţilor. Primul lucru pe care îl auzeai când te angajai în Procuratură era: “Procuratura nu-i pentru femei”.

Chiar şi repartizările în funcţie se făceau în favoarea băieţilor. Primii intrau băieţii, îşi alegeau posturile convenabile, apoi fetele alegeau posturile care mai rămâneau. Iată că, în 20 de ani, s-au schimbat mult lucrurile. Acum nu mai avem discriminare nici în elul cum accedem în profesie, nici pentru ocuparea unei funcţii de conducere. Eu cred că poţi fi un bun procuror şi dacă eşti femeie, şi dacă eşti bărbat. Felul cum îţi faci meseria ţine de profesionalism, nu de gen,

R: Au femeile mai multe de demonstrate în meseriile acestea competitive?

L.C.K:  Dacă lucrezi într-un domeniu specific bărbaţilor, da, trebuie să munceşti mai mult ca să dovedeşti că eşti la fel de bună ca un bărbat. Sigur, e cazul tutror proffesiilor unde bărbaţii predomină. În Armată sau în oricare domeniu unde e nevoie şi de forţă fizică. În general, atunci când lucrezi într-un mediu predominant masculin, trebuie să faci un efort mai mare să dovedeşti că eşti la fel de competitivă ca ei.

R: Credeţi că feminismul mai are lupte de dat în România?

L.C.K: Da, mai sunt lucruri de câştigat. Mai ales pentru schimbarea mentalităţilor. Încă există ideea că femeile trebuie ‘să stea la cratiţă’, că femeile nu ar trebui să facă anumite activităţi sau profesii. Mai sunt lucruri de schimbat, dar nu cred nici în derapajele feministe. Dacă într-o instituţie există un post de conducere liber, simplul fapt că eşti femeie nu ar trebui să fie un avantaj în faţa bărbaţilor. Poate sunt pic subiectivă. Spre exemplu, eu am fost prima femeie procuror-general din România. La vremea respectivă, a fost mare surpriză, pentru că eram femeie şi pentru că eram tânără-33 de ani-, deşi aveam vechimea profesională necesară. Mulţi nu mi-au dat şanse la vremea aceea, nici măcar dintre amicii mei. Îmi spuneau că nu voi reuşi să rezist mai mult de şase luni. Pentru că eram femeie şi pentru că eram tânără.

R: Ce cărţi citeaţi când eraţi elevă şi studentă?

L.C.K: În primul rând, lecturile suplimentare. Mama a predat limba şi litratura română. Ea fiind profesoară şi tata procuror, eram mereu înconjurată de cărţi, citeam cam tot ce apărea la Editura Biblioteca pentru Toţi, unele îmi plăceau, altele nu. Dar mereu duceam la final cartea, să văd cum se termină. Nu citeam ultimele pagini ca să aflu finalul, pentru că îmi plăcea să citesc povestea! Prin liceu, când am decis că vreau să fac Dreptul, am început să citesc cărţi poliţiste, să aflu cum se rezolvă enigma.

R: Cum aţi vrea să fiţi percepută de cititorii Psychologies?

L.C.K: E greu să vorbeşti despre tine însuţi. Eu cred că sunt un om simplu, modest, serios, care ţine la principii. Îmi place să mă amuz, uneori de mine însămi, alteori de alţii. Apoi împreună cu ei. Cred că încăpăţânarea este defectul meu, dar eu îi spun consecenţă. Ţin să duc lucrurile la bun sfârşit (...) Oamenii au surprize când văd că am o viaţă foarte normală. Că îmi fac singură cumpărăturile la piaţă sau că îmi gătesc singură. Sunt surpinşi când află că îmi calc singură hainele sau că merg pe munte. Sunt uimiţi că mă văd în parc sau cumpărând o îngheţată. Nu fac lucruri diferite pentr că am acest statut profesional. Dar, da, sunt mai vizibilă, oamenii mă văd mai des. Însă eu, personal, nu m-am schimbat, am aceiaşi prieteni de dinainte de a fi în această funcţie. Şi 90% din lucrurile pe care le fac azi sunt la fel cu cele de dinainte.

R: Cum vă relaxaţi?

L.C.K: Tot prin lucruri simple. Mă uit la film, citesc, fac mult sport. Mă plimb. Am zile când mă duc pe jos către casă şi asta mă relaxează. Ascult orice fel de muzică, depinde însă de dispoziţie. Am avut o perioadă când ascultam muzică populară, atunci când lucram la Bruxelles şi îmi era dor de casă.

R: Care sunt viciile care vă fac să detestaţi pe cineva?

L.C.K: Ipocrizia şi egoismul.

R: Care este ideea dvs. despre fericire?

L.C.K: Să te duci cu bucurie acasă şi la muncă. Pe mine, lucrurile simple mă fac fericită: o cafea cu prietenii, timpul petrecut cu familia, să merg pe munte cu prietenii..Lucruri simple. Nu ar trebui să facem eforturi ca să fim fericiţi.

R: Care este cea mai mare împlinire a dvs?

L.C.K: Aceea că merg cu bucurie acasă şi la birou.