Klaus Iohannis, într-o companie selectă. Primește, în Germania, premiul Otto Cel Mare

Klaus Iohannis, într-o companie selectă. Primește, în Germania, premiul Otto Cel Mare

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, miercuri, la Magdeburg, în Germania, Premiul 'Otto cel Mare' pentru "onorarea marilor merite în procesul european de unificare".

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinţilor Mauritius şi Katharina), loc simbolic, cu semnificaţie deosebită pentru istoria Europei, care adăposteşte de peste 1.000 de ani mormântul lui Otto I, împărat al Sfântului Imperiu Roman, informează Agerpres.

În cadrul festivităţii, discursul Laudatio va fi rostit de către Heiko Maas, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. La ceremonie vor fi prezenţi Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, ministru de stat şi şef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum şi Lutz Trumper, primarul general al oraşului Magdeburg.

Premiul 'Otto cel Mare' este acordat, o dată la doi ani, personalităţilor şi organizaţiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare şi în promovarea gândirii europene. Distincţia a fost acordată pentru prima dată în anul în 2005, cu ocazia aniversării a 1.200 de ani de existenţă a oraşului Magdeburg.

Ne puteți urmări și pe Google News

Printre personalităţile cărora li s-a decernat până în prezent această distincţie se numără cancelarul Germaniei, Angela Merkel, fostul preşedinte al Germaniei Richard von Weizsacker, fostul preşedinte al Letoniei Vaira Vike-Freiberga, precum şi fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini. În anul 2015, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost prima instituţie distinsă cu acest premiu.

Alte premii internaționale primite de președintele Klaus Iohannis

Anul trecut, președintele a primit și premiul Charlemagne (Carol cel Mare) pentru anul 2020. Juriul i-a acordat această distincție pentru că a fost „un campion de excepție” în promovarea valorilor europene și a cooperării din UE.

De asemneea, preşedintele Klaus Iohannis a mai primit la începutul acestui an premiul european “Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020, distincţie despre care a spus că îl onorează.

“Decernarea premiului “Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020 mă onorează. (...) Această distincţie mă bucură cu atât mai mult cu cât, privind în urmă, printre laureaţi se numără personalităţi de marcă ce s-au dedicat obiectivului unei Europe unite”, a spus Iohannis.

Potrivit Agerpres, premiul a fost acordat de către prinţul Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi.