Klaus Iohannis, în Coreea de Sud. Vor fi semnate documente privind energia nucleară, apărarea și comerţul
- Cristian Raducanu
- 22 aprilie 2024, 09:19
Klaus Iohannis a început luni, 22 aprilie, o nouă vizită oficială în Coreea de Sud. Şeful statului a depus o coroană de flori la Cimitirul Naţional din Seul. Locul este dedicat celor care şi-au dat viaţa pentru ţară şi este situat într-un peisaj spectaculos în ceea ce priveşte flora şi fauna.
Klaus Iohannis a început vizita oficială în Coreea de Sud
Programul președintelui continuă cu o întrevedere cu omolologul său Yoon Suk-Yeol și cu premierul sud-coreean Han Duck-Soo, după care, Klaus Iohannis se va întâlni cu reprezentanții comunității românești și ai mediului de afaceri.
Miercuri, liderul de la Cotroceni va vizita complexul de producție Doosan Enerbility. Din delegația președintelui fac parte, ministrul de Externe Luminița Odobescu, Sebastian Burduja, ministrul Energiei și Angel Tîlvăr, ministrul de Apărare.
Klaus Iohannis a plecat în Coreea de Sud la bordul unei aeronave Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg. Este aceeași aeronavă care l-a dus pe Iohannis în „turneul african din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal.
Agenda întâlnirilor
România și Coreea de Sud au încheiat un Parteneriat Strategic în 2008, de altfel statul asiatic este prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile politico-diplomatice la nivel de Parteneria Strategic, după cum a anunțat și Administrația Prezidențială.
„Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum şi multitudinea domeniilor în care există potenţial şi interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de şef de stat din ultimii 16 ani”, potrivit presidency.ro.
În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel „Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani”, a informat Preşedinţia.
Klaus Iohannis se întâlnește cu omologul său sud coreean
În a doua zi a săptămânii, Klaus Iohannis are programată o întrevedere cu președintele Yoon Suk Yeol. Pe agenda discuțiilor a celor doi șefi de stat se regăsesc subiecte precum:
- consolidarea Parteneriatului Strategic;
- cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării;
- principalele provocări din plan regional şi global;
- impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare;
- gestionarea schimbărilor climatice.
„Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile interumane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state”, a mai precizat Administraîia Prezidenţială.
La finalul discuţiilor, vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relaţiei bilaterale, vizând: apărarea,energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior, cooperarea în situaţii de urgenţă şi managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului şi sportului.
Președintele se va întâlni cu reprezentanții comunității românești
Marți, 23 aprilie, Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu premierul Han Duxk-soo. Delegația României și oficialii sud coreeni vor puncta principalele obiective ale relației economice bilaterale. Totodată, vor fi evaluate rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială.
Președintele își va încheia ziua de marți cu o scurtă întâlnire cu reprezentanții comunității românești și ai mediului de afaceri. După care, delegația română în frunte cu Klaus Iohannis va vizita expoziția de artă tradițională românească, desfășurată în colaborare cu Muezul Țăranului Român.
Pentru miercuri, șeful statului are programată o vizită la Complexul de producție Doosan Enerbility, Changwon (Busan). Șeful statului va purta discuții cu decidenții privitor la provocările și oportunitățile din domeniul energiei regenerabile și al reactoarelor modulare mici (SMR)”.