Kievul este sub asediul trupelor rusești. Măsură extremă luată de primarul capitalei Ucrainei
- Nicolae Comănescu
- 24 februarie 2022, 23:09
Kievul este ca și cucerit de trupele din Rusia, iar primarul capitalei Ucrainei, Vitali Klitschko, a decis să adopte mai multe măsuri de urgență. Doar anumite persoane mai pot să circule pe timpul nopții.
Este stare de asediu la Kiev, în capitala Ucrainei, acolo unde locuitorii sunt terorizați de atacurile armatei Rusiei. Un anunț făcut joi seară, de primarul Vitali Klitschko a informat că circulația pe timpul nopții este interzisă. Transportul public nu va funcționa în perioada interdicției. În același timp, stațiile de metrou vor fi disponibile ca adăposturi 24/7. Edilul a declarat stare de asediu, iar capitala este atacată în aceste ore de trupele invadatoare.
Primarul din Kiev, Vitali Klitschko, a instituit stare de asediu. Capitala Ucrainei este atacată de ruși, circulația pe timpul nopții e restricționată
Îi rugăm pe toți locuitorii Kievului să se întoarcă acasă la timp. Dacă trebuie să vă deplasați în oraș în timpul stingerii, în special în calitate de angajați ai companiilor de infrastructură critică, trebuie să aveți documente de identitate”, a fost anunțul pe care l-a făcut Klitschko pe rețelele de socializare.
Doar anumite persoane au voie pe străzi după lăsarea serii
Fostul mare boxer a adoptat restricţii de circulaţie între orele 22.00 şi 7.00 potrivit unei declaraţii postate pe pagina sa de Facebook. „Transportul public nu va funcţiona. Pe de altă parte, staţiile de metrou vor fi disponibile non-stop ca adăposturi.
Cerem tuturor locuitorilor Kievului să se întoarcă la timp acasă. Dacă aveţi nevoie să circulaţi în perioada interdicţiei, ca angajaţi ai companiilor din infrastructura critică, va trebuie să aveţi documente de identificare”, a scris Vitali Klitschko.
Agenția NEXTA a publicat o înregistrare în care piloții ruși de lângă Kiev discută despre înălțimea la care să zboare, înregistrare obținută în jurul ore 16.00. Ei discută probleme tehnice legate de viraj, altitudine, dar și „ținte la altitudine joasă”.
Măsura luată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. A fost decretată mobilizarea generală a trupelor
Președintele Volodimir Zelenski a decretat joi mobilizarea generală a trupelor ucrainene în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva ţării. Mai mult, se cere comunității internaționale „sancțiuni devastatoare” împotriva Rusiei.
Proiectul de lege privind aprobarea decretului președintelui Ucrainei Cu privire la mobilizarea generală a fost înaintat spre adoptare Radei Supreme a Ucrainei (Parlamentul), a anunţat legislativul pe contul său oficial de Telegram.