Kickboxerul moldovean Tolea Ciumac, scandal pe stradă. Ar fi băgat în spital o femeie. Video

Kickboxerul moldovean Tolea Ciumac, scandal pe stradă. Ar fi băgat în spital o femeie. VideoLuptătorul Tolea Ciumac/ Sursa foto: captură video

Republica Moldova. Kickboxerul de origine moldovenească Tolea Ciumac a fost reținut la Oradea, după ce ar fi trimis o femeie în comă. S-a întâmplat în timpul unei altercații stradale cu doi bărbați, despre care spune că i-ar fi furat portofelul. Luptătorul a fost condamnat în 2020 la trei ani de închisoare pentru contrabandă de țigări, dar a scăpat de pedeapsă.

Tolea Ciumac, o nouă contravenție în România

Luptătorul Tolea Ciumac a fost reținut sâmbătă,7 decembrie, pentru 24 de ore, scrie presa bihoreană. Totul, după ce a băgat în comă o femeie și a bătut doi bărbați.

Bătaia a fost generată de suspiciunile luptătorului că aceștia i-ar fi sustras portofelul, în timp ce se fotografiau cu el.

După ce a sesizat că i-ar fi dispărut portofelul, Ciumac i-a luat la pumni pe cei doi bărbați. Loviturile puternice ale sportivului au atins-o și pe femeie. Aceasta și-a pierdut cunoștința și a rămas întinsă pe asfalt. Medicii i-au diagnosticat mai târziu un traumatism cranio-cerebral minor.

Ulterior, portmoneul lui Tolea Ciumac ar fi fost găsit pe trotuar.

Sursa foto: SafeNews

„Polițiștii orădeni de ordine publică s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele investigații s-a constatat că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a avut loc o altercație spontană, în cadrul căreia, un bărbat de 50 de ani, din comuna Chiajna, județul Ilfov, ar fi agresat o femeie de 20 de ani, din Oradea, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Cihei, județul Bihor și un altul de 26 de ani, din Oradea, județul Bihor. În urma agresiunii, femeia de 20 de ani, care prezenta leziuni în zona feței, a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a anunțat IPJ Bihor.

Ciumac are altă versiune

În timp ce victimele spun că nu intenționau să-l jefuiască, Ciumac declară că i-a părut din start dubioasă dorința acestora de a-l îmbrățișa.

În filmuleț publicat după ce a fost eliberat de polițiști, Tolea Ciumac spune că i s-a furat portofelul, după care, de frică, hoții l-au aruncat pe jos.

„I-am dat pe toți jos, cu fața la perete, am început să caut portofelul în taxi, am zis că l-au lăsat pe acolo. Nu era acolo. Între timp, ei s-au simțit rău, băieții, și l-au aruncat pe trotuar, la câțiva metri. Când am ieșit, mi-am recuperat portofelul, i-am ciufulit un pic pe băieții ăia doi și fata s-a băgat și ea între noi, ca fetele astea proaste, care se bagă isterice, să facă ea dreptate, să îmi bage degetele în ochi. S-a lovit și ea de o palmă. Cealaltă fată, dacă a stat cuminte, nu a pățit nimic, nici nu s-a auzit de ea. Acesta este adevărul, pentru cine vrea să-l audă. Cine nu mă crede, mi se rupe…”, declară Ciumac.