Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Keep calm și lasă-i să te arunce în aer
Keep calm și lasă-i să te arunce în aer

Keep calm și lasă-i să te arunce în aer

Există o specie de ”înțelepți” pe care, mărturisesc, nu-i pot înțelege. Unii dintre ei îmi sînt amici, ba chiar prieteni de idei - cu atît mai mare este stupefacția mea.

Ei spun că, în general, exagerăm în chestia asta cu islamismul, cu islamizarea Europei, cu terorismul, mai nou cu imigrația musulmană. Au argumentele lor, care mie mi se par cam șubrede, dar, în fine, nu sînt eu criteriul ultim de judecată nici măcar pentru mine însumi, așa că nu-i consider cu nimic inferiori mie în capacitatea de a înțelege lumea asta complicată în care trăim. Însă, după atentatele de la Bruxelles, chiar că am ajuns să mă întreb dacă nu cumva specia aceasta de ”înțelepți” este complet rătăcită în propria ei minte (uneori briliantă) și în propriul ei suflet (uneori luxuriant de generos). Am putut citi în presa noastră, sub semnături pe care le respect, următoarele: că nu avem de ce să vorbim despre o problemă reală a terorismului islamist pentru că numărul celor uciși în atentate pe teritoriul european în anii 1970-1980 era mult mai mare (adică terorismul islamist e o bagatelă pe lîngă isprăvile similare ale IRA, ETA, Brigăzile Roșii, Armata Roșie, Mișcarea 2 iunie, așa că nu avem a ne panica); că asemenea atacuri devin ceva obișnuit, fac parte din viața noastră la început de secol XXI, este un fel de preț al bunăstării la care am ajuns, o chestie statistică, cam ca accidentele de automobil (ai mai multe automobile pe șosele, ai mai multe accidente; ai mai multă bunăstare, ai mai mult terorism de acest gen); că nu e nimic religios ori cultural în acțiunile acestor indivizi, dimpotrivă, motivațiile lor sînt precis sociale. De vină, etern, sîntem noi europenii. Culpa noastră este deopotrivă ”hard” (de la cruciade, la ultimul război din Irak), dar și ”soft” (nu reușim să le dăm speranțe de viață, să-i facem fericiți, să-i integrăm în paradisul nostru). Din orice unghi ai privi chestia, sîntem de vină. Sau, dacă ”înțeleptul” e mai nuanțat, avem măcar o parte de vină. Într-un cuvînt, teroristul acționează firesc, iar noi acționăm și reacționăm nefiresc (nedrept, după caz).

Cînd am auzit prima dată că numărul de morți/an este un indiciu al amplorii problemei, am întrebat, firesc, de la cîți morți în sus/an/bombă am voie să mă alarmez, dar și dacă atentatorul sinucigș trebuie trecut la morți sau nu. Teroristul nu moare, ca proștii ăștia de europeni ce se întîmplă să fie în raza lui de acțiune – teroristul se martirizează. Martirii, se știe, sînt mult mai mult decît niște simpli morți. De-aia întreb. Nu de alta, dar dacă avem criterii reci și exacte după care e recomandabil să ne strunim emoțiile, e bine să le cunoaștem cît mai aplicat chiar de la cei care le utilizează în chip atît de inteligent. Cînd am auzit că e firesc să ne plimbăm pe străzile Europei noastre printre bombe care sar ori nu în aer după cum ne e norocul, am întrebat dacă nu cumva ”luciditatea” analiștilor care spun asta este, de fapt, prostie pură. Să ajung să accept că e normal ca, din cînd în cînd, să mai sară cîte un aeroport în aer, să mai moară sub o rafală de Kalashnikov cîte unii la o terasă, sau să se mai detoneze cîte unul la vreun concert rock înseamnă să accept că orașele noastre sînt, de fapt, Bagdaduri și Kabuluri. Atunci, de ce să mă mai țin mîndru nevoie mare de valorile mele europene? Păi, tocmai valorile europene mă învață să nu accept terorismul ca pe o normalitate. Sau au schimbat iar valorile și n-am auzit eu? În fine, cînd aud că ei ne aruncă în aer pentru că nu-i facem fericiți, mă întreb de unde obligația mea de a-l face fericit pe el și, mai ales, de ce sînt eu însumi cam nefericit în Europa mea?  

Analizele ”înțelepților” ne spun, de fapt, ”keep calm and let them bomb us”. De ce mi se pare aiuritor?

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.