Jurnalistul Radu Nistor: Viața sentimentală agitată a unui Suleyman cu Porche ( Panamera)

Jurnalistul Radu Nistor: Viața sentimentală agitată a unui Suleyman cu Porche ( Panamera)

Nu am avut onoarea să îl cunosc personal pe Christian Sabbach, dar mi se pare că l-aș ști de o viață. Asta se datorează prezențelor sale zilnice pe micul ecran. Și genului de gazetărie pe care îl practică, atunci când nu prezintă știri. Mai mult, când am aflat că el a reușit să își cumpere un Porche Panamera m-am bucurat pentru că măcar unul dintre noi gazetarii a ajuns bogat.

De câteva luni se întâmplă ceva cu el. Parcă joacă într-o telenovelă. La început m-am gândit că cei de la postul unde lucrează suferă dupa Suleyman și vor să-l construiască pe Sabbach în locul lui. Ce frumos! Un Suleyman chipeș, cu pregătire de ofițer din Legiunea străină amestecată cu deprinderi de milițian care duce apă plată la sinistrați! Ce complex!

Un gazetar cu părul gelat suspectat de a fi colaborat cu Bercea Mondial în operațiuni speciale! Și pentru că poate nu era de ajuns l-au făcut și Don Juan. Poate din cauză că, după prima despărțire de soție,împăcarea a fost cu un tir de flori. Nu l-a băgat nimeni în seamă pentru că poveștile păreau cusute cu ață albă.

Acesta a fost un mic rateu dar s-a reparat repede. Sabbach s-a împăcat cu fosta soție, o distinsă doamnă colonel cu un rafinat și excitant nume franțuzesc. Aici touche, adică punct ochit, punct lovit. Toată lumea a admirat, toată lumea s-a bucurat mai ales că este la mijloc și o comoară de fetiță. Au apărut poze familiale de pe malul mării, îmbrățișări în valuri înspumate...Eu am lăcrimat de bucurie.

N-a durat. Sabbach s-a îndrăgostit de o jună, care lucrează prin Spania. Aici PR-ul lui, dacă o fi, a cam riscat. Fata mai are un iubit acolo care protestează. Iubitul susține că el i-ar fi plătit biletul de avion până în România și că în seara dinaintea plecării s-ar fi iubit năpraznic...În această poveste de mahala, care înroșește facebook-ul, apar multe elemente picante care duc cu gândul la piesele " O noapte furtunoasă"  și "D-ale carnavalui" de I. L. Caragiale.

Din aceste motive și din multe altele aș prefera ca toate acestea să fie numai treburi de P. R. și Sabbach să fie un băiat liniștit. Pentru că și pupitrul știrilor impune asta. În aproape 20 de ani de asemenea activitate Andreea Esca nu a greșit nici o secundă. Sau poate sunt eu de modă veche!

Radu Nistor este jurnalist al ziarului Libertatea

Ne puteți urmări și pe Google News