Jurnalistul Julien Tănasă, achitat definitiv! Abuzul DNA a fost dovedit
- Antonia Hendrik
- 13 februarie 2021, 07:39
Jurnalistul Julien Tănasă, achitat definitiv! Abuzul DNA în acest dosar a fost dovedit. Calvarul s-a terminat după ce a fost umilit public de DNA pentru un presupus șantaj.
Jurnalistul Julien Tănasă, achitat definitiv! Jurnalistul a fost plimbat încătuşat şi umilit public de către DNA. Acesta a fost trimis în judecată pentru un aşa-zis santaj. Dosarul a fost instrumentat de un fost coleg de facultate al lui Kovesi.
Jurnalistul Julien Tănasă fost achitat definitiv de CA Târgu Mureş. E al doilea dosar al DNA Târgu Mureş făcut praf în instanţă.
Jurnalistul Julien Tănasă, achitat definitiv! Abuzul DNA a fost dovedit
DNA Târgu Mureş, joi, 11 februarie 2021, s-a ales cu o achitare definitivă într-un dosar demn de inclus în orice raport privind încălcarea libertaţii presei, scrie luju.ro.
Jurnalistul Julien Tănasă a fost absolvit definitiv de acuzaţia de şantaj pentru care DNA îl reţinuse 24 de ore. Acesta a fost defilat în cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi pentru a fi umilit.
Potrivit sursei menţionate mai sus, joi, judecătorii Ioana Delia Lucaci şi Aurel Olteanu au respins apelul DNA împotriva sentinţei din 10 ianuarie 2019. Prin care judecătoarea Teodora Albu l-a achitat pe jurnalist: „fapta nu este prevazută de legea penală” (art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală).
Jurnalistul Julien Tănasă. Cinci ani de chinuri care i-au nenorocit sanatatea
Calvarul lui Tănasă a început în 12 aprilie 2016, când DNA a dispus reținerea sa, pentru un pretins șantaj făcut de denunțătorul Cornel Molodvan, candidat la Primăria comunei Valea Largă din județul Mureș. Lăsat liber de către instanțe, care au refuzat cererea DNA de arestare preventivă, Julien Tănasă a fost trimis în judecată printr-un rechizitoriu semnat de fostul coleg de facultate al Laurei Kovesi, procurorul Aurelian Ardelean și confirmat de vestitul șef al DNA Târgu Mureș, procurorul Tiberiu Nicolae Onea.
Jurnalistului Julien Tanasa achitat definitiv: sunt epuizat psihic
„Tot ce vreau acum este să nu uite lumea şi nici DNA că, totuşi, nu mor caii când vor câinii! Procurorul Ardelean Aurelian, fostul coleg de bancă cu Kovesi, în 2016 m-a arestat la comandă, ca să-mi închidă gura şi să facă un serviciu, promiţându-i-se la schimb şefia DNA Tg Mureş. Chiar voi, cei de la Luju, aţi scris asta la „Vorbe de fumoar”, în 2013 (click aici). Ei bine, între timp Ardelean a ieşit, bine-merci, la pensie. Exact în acest an! Deh... la câte realizări măreţe a avut ca procuror DNA, merită acum să beneficieze de pensia de procuror DNA, nu-i aţa? Vă mulţumesc pentru că m-aţi ascultat. Pun punct aici, căci aşteptarea m-a lăsat fără puteri. Sunt epuizat psihic...”, a declarat jurnalistul pentru sursa menţionată. Mai multe date despre acest caz incredibil al jurnalistului puteţi citi AICI.