Procurorii DNA – Serviciul teritorial Târgu Mureş îl acuză pe jurnalistul Julien Tănasă de şantaj, după ce i-a cerut, iniţial, unui candidat la Primărie – denunţător în cauză –  suma de 3.500 de euro pentru a-l ajuta să câştige alegerile.

Nu este pentru prima oară când Julien Tănasă este reţinut pentru şantaj. În 2009, jurnalistul a ajuns după gratii după ce a şantajat un poliţist cu un filmuleţ compromiţător, cerându-i 1.000 de euro pentru a nu-l da publicităţii.

„La data de 24 martie 2016, într-un restaurant din Luduș, denunțătorul s-a întâlnit cu suspectul Tănasă Julien pe care l-a recunoscut ca fiind același jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicaţia sa, avantajându-l şi favorizându-l pe contracandidat să câştige acele alegeri”, se arată într-un comunicat al procurorilor DNA.

Potrivit sursei citate, jurnalistul Julien Tănasă i-ar fi spus denunţătorului că în urmă cu patru ani procedase în aceeași manieră şi cu alţi candidaţi la funcţiile de primar din alte trei comune.

„Ulterior, la începutul lunii aprilie 2016, jurnalistul i-a transmis denunțătorului că, în cazul în care nu îi va aduce suma de bani, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înţelegere cu contracandidatul său și va avea grijă din nou ca acesta să câștige alegerile locale. De asemenea, denunțătorul urma să fie denigrat din nou în publicaţia electorală ce urma a fi difuzată în comuna respectivă, prin prezentarea unor fapte neadevărate, ori a unora adevărate, dar cu caracter compromiţător”, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii şi procurorii l-au prins în flagrant pe Julien Tănasă în data de 11 aprilie, în timp ce primea suma convenită cu denunţătorul. Marţi, jurnalistul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş