Chiar dacă, în acest moment, pare că deja s-a dat startul pentru alegerile prezidenţiale, activitatea desfăşurată de unii candidaţi pare mai mult o încălzire ușoară. Se ştie că, raportat la precedentele întreceri electorale, unul dintre atributele de bază ale preşedintelui României se referă la apropierea de oameni a acestuia. Or, în acest moment, cei mai activi politicieni care participă la astfel de „băi de mulţime” sunt Victor Ponta şi Elena Udrea, aşezaţi deja în block start-ul pentru prezidenţiale. Ceilalţi candidaţi fie evită contactul direct cu cetăţenii, participând la întâlniri private, cu activul de partid, fie preferă să fie prezenţi în studiourile TV, dar departe de băile de mulţime atât de importante pentru câştigarea unei curse electorale de amplare, de tipul alegerilor prezidenţiale.

Victor Ponta – candidatul USD. Premierul Ponta, candidat din partea Uniunii Social Democrate (PSD-UNPR-PC), a avut în ultimele zile un tur la nivel naţional, acesta participând la evenimente religioase prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Cacica şi Mănăstirea Putna (jud. Suceava), precum şi la Mănăstirea Nicula (jud. Cluj). Tot în acest sfârşit de săptămână, Victor Ponta a fost prezent la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, la slujba care a comemorat împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu. La evenimentele la care a participat Victor Ponta au participat, de asemenea, ​cateva ​mii de pelerini ortodocşi şi greco-catolici din toată ţara.

Klaus Iohannis – candidatul ACL. Iohannis a avut un sfârşit de săptămână liniştit si departe de oameni​, în Sibiu, acolo unde a purtat discuţii pe tema minorităţii germane din România cu Secretarul de Stat în Ministerul de Interne german, aflat în vizită în municipiul păstorit de Iohannis. Chiar dacă sfârşitul de săptămână a reprezentat o bună oportunitate pentru a intra în contact cu pelerinii care au sărbătorit, în toată ţara, Adormirea Maicii Domnului, Klaus Iohannis a ales compania unor lideri ACL, la un eveniment organizat în Munţii Apuseni. De asemenea, a refuzat sa participe la evenimentele legate de celebrarea Anului Brâncoveanu​.

Candidatul PMP – ce au făcut Udrea şi Diaconescu? Până la o tranşare a candidaturii oficial asumat de PMP, menţionăm că atât Elena Udrea, cât şi Cristian Diaconescu au fost prezenţi în acest sfârşit de săptămână în teritoriu. Elena Udrea a fost în fieful lui Victor Ponta, în jud. Gorj, la Mănăstirea Tismana, unde a asistat, alături de mii de credincioşi, la slujba Adormirii Maicii Domnului. Preşedinta PMP s-a dus, ulterior, într-o vizită în comuna Novaci, lovită de inundaţii în urmă cu câteva săptămâni. De cealaltă parte, Cristian Diaconescu a participat în acest sfârşit de săptămână la Zilele Oraşului Băile Govora, unde a făcut o serie de fotografii cu localnicii. Intre timp, s-au duelat prin intermediari, prin mesaje care sa arate cine e mai bun candidat pentru PMP dintre cei doi.

Candidaţii la președinție din presă. Tăriceanu îl atacă pe Iohannis. Macovei îşi promovează candidatura. De cealaltă parte, în ultimele zile au existat şi candidaţi care nu au participat la niciun eveniment public, preferând să comunice prin intermediul presei. Călin Popescu Tăriceanu, candidatul PLR, a lansat atacuri dure la adresa lui Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, acuzându-l pe liderul PDL că face jocul lui Traian Băsescu, respectiv pe Iohannis că este un personaj de faţadă, fără cultura politică necesară funcţiei de preşedinte. Monica Macovei a participat la o emisiune TV, în cadrul căreia a încercat să-şi popularizeze candidatura şi să prezinte elemente ale proiectului său prezidenţial.