Judecătoria Sectorului 1 respinge arestarea a patru persoane violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 respinge arestarea a patru persoane violente din Piața VictorieiSursa: Inquam photos/Octav Ganea

Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea de arestare pentru patru dintre cele cinci persoane violente pentru care procurorii au cerut măsura preventivă după atacurile de la protestul fermierilor din Piața Victoriei.

Judecătoria Sectorului 1 respinge arestarea a patru persoane violente din Piața Victoriei

Un al cincilea inculpat, Gabriel Fugel, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au cerut măsura arestării preventive pentru Ciprian-Ștefan Pamfile, Gabriel Fugel, Viorel-Cristian Voinea, Ionuț Nancu și Ciprian Ciucur, în dosarul deschis după incidentele violente din 15 septembrie, din Piața Victoriei.

Instanța a admis propunerea procurorilor în cazul lui Gabriel Fugel. Potrivit minutei, acesta va rămâne în arest preventiv în perioada 16 septembrie - 15 octombrie 2026. Judecătorul a respins solicitarea apărării privind luarea unei măsuri preventive mai blânde.

În cazul celorlalți patru inculpați, judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă și au dispus arestul la domiciliu pentru aceeași perioadă. Este vorba despre Ciprian-Ștefan Pamfile, Viorel-Cristian Voinea, Ionuț Nancu și Ciprian Ciucur.

Una dintre persoanele violente, apropiat al lui Călin Georgescu

Cei patru trebuie să respecte mai multe obligații pe durata măsurii preventive, inclusiv să nu părăsească locuința fără permisiunea organului judiciar. De asemenea, instanța le-a interzis folosirea rețelelor de socializare și a dispus purtarea permanentă a dispozitivului de supraveghere electronică.

Printre cei plasați în arest la domiciliu se află și Ciprian-Ștefan Pamfile, despre care surse judiciare au afirmat că ar fi fost unul dintre principalii instigatori ai violențelor. Pamfile este cunoscut și pentru susținerea exprimată în trecut față de Călin Georgescu.

Călin Georgescu

Călin Georgescu. Sursă foto: captură video

47 de persoane, duse la poliție

Violențele au izbucnit marți, 15 septembrie, în timpul protestului fermierilor și crescătorilor de animale din Piața Victoriei. Au avut loc confruntări între manifestanți și jandarmi, iar în timpul incidentelor au fost aruncate diverse obiecte și au fost avariate bunuri ale forțelor de ordine.

Potrivit bilanțului comunicat de Jandarmeria Capitalei, 47 de persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție pentru verificări și documentarea faptelor. Șase persoane au fost reținute, însă în cazul uneia dintre ele, cercetată separat după ce a fost găsit cu un cuțit, nu a fost dispusă ulterior o măsură preventivă.

În urma incidentelor, zece jandarmi au fost răniți, iar patru dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale la spital. Jandarmeria a anunțat și că mai multe bunuri au fost deteriorate în timpul protestului.

Ancheta penală continuă, iar măsurile dispuse de Judecătoria Sectorului 1 pot fi contestate la Tribunalul București.