Gestul marchează, potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhului Kirill al Rusiei, o tragedie istorică, spirituală și religioasă. E și de înțeles de ce: prin autonomia Bisericii Ucrainene, Rusia pierde controlul asupra a 12.000 parohii și comunități, și asupra Kievului, locul de naștere al creștinității ruse, în secolul al 10-lea, când nici nu avusese loc Marea Schismă în Biserica Creștină și încă nu exista statul rus, rupt abia ulterior din suma de seminții estice.

Până la reunificare, în Ucraina existau trei biserici ortodoxe paralele: Mitropolia Kievului și a întregii Ucraine, sub ascultarea Patriarhiei Ortodoxe Ruse, Mitropolia Kievului independentă și Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Ultimele două erau necanonice, nerecunoscute, dar cursul a fost inversat de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui care a preluat, după 322 ani, controlul pe spațiul său de administrare canonică(așa cum a făcut-o și în Europa) de la Biserica Ortodoxă Rusă ce administrase cu acordul său aceste spații, și a recunoscut canonic pe liderii celor două bisericii excomunicate, a susținut formarea unie Biserici Unificate a Ucrainei și acordarea Tomosului pentru cel care urma să fie ales Patriarh. Condiția a fost de netulburare a proprietăților Bisericii Ruse, în condițiile în care, în ortodoxie, toate aparțin parohiilor și comunităților și urmează voința comunităților locale.

Biserica Ortodoxă Rusă avea în Ucraina circa 12.000 de parohii și o mănăstire, Pashiorska Lavra, introdusă în partrimoniul cultural UNESCO. Dacă ruptura s-a produs în 1991, la câștigarea independenței de către Ucraina, războiul ruso-ucrainean din 2014, anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, împreună cu anexarea de facto recentă a Mării de Azov au slăbit susținerea pentru mitropolia ținând de Rusia și mai mult de jumătate din parohii s-au mutat la bisericile ucrainene. După unificarea la care participă și înalți ierarhi ai Mitropoliei ascultând de Rusia – caterisiți și excomunicați între timp – trendul mișcării parohiilor spre Biserica Ucraineană Autocefală se va accentua.

Pentru Rusia, cedarea de proprietăți și influență, pierderea casei spirituale a Rusiei Kievlene, pierderea Ucrainei și a credincioșilor ucraineni face din Lumea Rusă o lume tot mai mică și insignifiantă. De aici și susținerea lui Volkov, a Patriarhului Kirill și a lui Vladimir Putin însuși, că Ortodoxia ucraineană e parte a Ortodoxiei ruse. Pentru că, după autocefalie, Rusia va deveni o parte egală a Patriarhiilor Ortodoxe, nicidecum un rival al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui, indiferent de influența asupra unor biserici precum cea sârbă, georgiană, siriană sau bulgară, care nu se știe cum vor reacționa față de Biserica Ucraineană.

De altfel, Biserica Ortodoxă Rusă a trimis vineri, în ajunul Conciliului de unificare al bisericilor ucrainene, o scrisoare semnată de Patriarhul Kirill către secretarul general al ONU, Cancelarului german Angela Merkel, Președintelui francez Emmanuel Macron, Papei Francis al Bisericii Catolice, Arhiepiscopului de Canterbury, șeful clerului Bisericii Anglicane(întâi stătătorul fiind însăși Regina Elisabeta a doua) și altor lideri spirituali de jur împrejurul lumii, implorând ajutor pentru protejarea clerului, credincioșilor și proprietăților sale din Ucraina. Un gest simbolic, care subliniază neputința Moscovei, în lipsa dialogului cu Kievul.

Biserica Ortodoxă Rusă și subdiviziunile sub ascultarea sa din tot spațiul post-sovietic au susținut separatismul, au fost utilizate ca instrumente de influență și soft power rus, mai mult, au fost utilizate pentru a acoperi acțiuni de spionaj și influență ale serviciilor secrete ruse, cu precădere FSB. De aceea imaginea acesteia în Ucraina e una foarte proastă, fiind cunoscută legătura preoților Bisericii ortodoxe ținând de Rusia cu separatiștii. Scrisoarea Patriarhului Kirill acuză Guvernul Ucrainei de limbajul urii și de presiuni asupra clericilor pentru a lua parte la Conciliul de reunificare. De altfel, Mitropolia Ucrainei sub ascultare rusă a reclamat că ea nu participă la unificare și i-a declarat pe cei doi ierarhi/episcopi, care sunt parte a procesului, drept trădători. În același timp, vineri, 100 de credincioși și un cleric al Mitropoliei afiliate Moscovei au ținut o slujbă în stradă, în apropierea Guvernului, în semn de protest față de crearea Bisericii Ortodoxe Unificate a Ucrainei, susținând că și ei reprezintă poporul și credincioșii ucraineni și nu îi apără pe separatiști.

Soborul de unificare al Bisericii Ortodoxe ucrainene și-a ales conducătorul. Acesta a devenit mitropolitul Epifanie – un nume predestinat – cel care a condus eparhia Pereyaslav și Bila Tserkva. Noul cap al Bisericii Ortodoxe ucrainene urmează să primească Tomosul de autocefalie de la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Acest eveniment urmează să aibă loc la 6 ianuarie 2019. La sobor au venit 192 de delegați din toate regiunile țării – 42 de episcopi, 42 de preoți și 42 de mireni din cadrul Bisericii Ortodoxe ucrainene, restul au venit din rândurile Mitropoliei Kievului care se supun Bisericii Ortodoxe ruse.

Forțele de Securitate ucrainene au avut de prevenit reacțiile paramilitare și hibride ale Rusiei care a pregătit mari mișcări de protest cu această ocazie. Astfel, mașina de dezinformare rusă a început prin a lansa date false ale slujbei de unificare, înainte ca aceasta să fie stabilită de către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui, confruntată și ea cu constituirea unei patriarhii alternative ruse în Turcia, ca represalii.

De altfel, războiul religios și de scindare a Ortodoxiei a fost lansat de către Rusia, care are însă probleme majore cu Biserica Ortodoxă greacă și un impact major al scandalurilor multiple și ingerințelor în politica din Grecia soldat cu izolarea sa de Muntele Athos, acolo unde Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse și înalții săi ierarhi nu mai sunt primiți, după ce au încercat să submineze recunoașterea noului nume al Macedoniei de Nord.