Armata l-a chemat de mic. După ce a absolvit liceul, John Malcolm Thorpe Fleming Churchill, dar care se prezenta simplu Jack, a urmat cursurile Academiei Militare Sandhurst, după care a fost repartizat Regimului Manchester. Încă din primele luni ale vieții militare, colegii și-au dat seama că va fi un ofițer diferit de ceilalți. În 1927, la doar 21 de ani, Jack și-a pus în minte să traverseze tot sub-continentul indian călare pe o motocicletă. A pornit în temerara călătorie, dar aceasta s-a oprit după ce tânărul ofițer a intrat cu motocicleta într-un bivol. Cei care l-au cunoscut pe Jack, care și-a căpătat de-a lungul timpului porecla de Jack Nebunul, își mai aduc aminte că, după ce a învățat să cânte la cimpoi, dădea trezirea regimentului la ora 3 dimineața folosindu-se de instrumentul tradițional scoțian.


FOTO: Jack Nebunul a făcut istorie cu arcul său pe câmpul de luptă



Renumele și l-a căpătat însă în timpul celui deal Doilea Război Mondial. Locotenentcolonelul John „Jack” Churchill a fost singurul militar care a luptat de-a lungul conflictului cu un arc și o sabie. Avea o vorbă: orice ofițer care merge la luptă fără sabie este echipat incorect. Renumele avea să îl depășească: Jack Nebunul a intrat în analele istoriei ca fiind singurul militar care a ucis un inamic cu arcul și săgeata. S-a petrecut în 1940, când Churchill a înfipt o săgeată în pieptul unui subofițer german, într- un sat din Franța. Dintro altă perspectivă, acest caz este ultimul consemnat de istorie când arcul este folosit ca armă letală pe un câmp de luptă.

Asalt în sunet de cimpoi

Site-ul Warhistoryonline oferă detalii despre aventura de pe frontul francez. În mai 1940, la scurt timp după ce Germania nazistă a dat startul ofensivei de cucerire a Franței, armata britanică a trimis un corp expediționar peste Canalul Mânecii. În apropiere de satul L’Epinette, soldații britanici au dat nas în nas cu o patrulă germană. Jack Nebunul se afla într-o clopotniță când i-a reperat pe inamici. „El și cu camarazii săi se aflau într- un turn și când germanii s-au apropiat le-a spus că vrea să doboare primul soldat din grupul inamic cu o săgeată, și exact asta a făcut”, povestește fiul său, Malcolm.

Ironia sorții, următoarea misiune la care a participat a purtat numele „Archery” (trasul cu arcul) și a avut loc în Norvegia. Jack Nebunul nu s-a dezmințit nici de data aceasta și a condus asaltul asupra garnizoanei germane de la Vagsoy, din 1941, cântând la cimpoi. După această misiune încununată cu succes, locotent-colonelul Churchill a primit prima medalie. Urma să o primească pe a doua trei ani mai târziu, în 1943, când a condus două unități de comando în Sicilia, unde a primit misiunea să captureze un post de control strategic deținut de nemți. Debarcarea pe plajele insulei italiene s-a făcut după același scenariu: sabia la brâu, cimpoiul sub braț și arcul pe spate.


FOTO: John Churchill, un ofi țer exentric în armata britanică



A luptat cu Tito

În 1944, în timp ce conducea o operațiune mult mai dificilă de cucerire a insulei Brac, din Marea Adriatică, alături de partizanii lui Josip Broz Tito, Jack Nebunul a fost rănit și capturat de germani. A fost transportat la Berlin și interogat după care a fost închis în lagărul Sachsenhausen. Povestea excentricului ofițer britanic nu se oprește însă aici. În septembrie 1944, ^ Lunetistul de pe scaun el și cu un alt deținut englez au reușit să evadeze târânduse de-a lungul unui canal de scurgere.

Război încheiat mult prea devreme

La doar câțiva kilometri de țărmul Mării Baltice, în apropierea orașului german Rostock, cei doi au fost prinși de naziști. De data aceasta, Jack Nebunul a fost predat trupelor SS și încarcerat întrun lagăr din Tirol, Austria. A avut noroc și de data aceasta. Simțind sfârșitul războiului și înfrângerea iminentă a fasciștilor, un tânăr căpitan german i-a protejat pe deținuții britanici și i-a scăpat de la o execuție sigură. Eliberat în cele din urmă, Jack Nebunul a mers pe jos 150 de kilometri până în orașul italian Verona, unde a fost preluat de o unitate a armatei americane. Ultima misiune l-a purtat în 1945 în Burma, în sudestul Asiei. Până să ajungă acolo, războiul s-a încheiat. Americanii bombardaseră Hiroshima și Nagasaki, forțând Japonia să capituleze. Singurul nemulțumit era ofițerul britanic. „Dacă nu erau afurisiții ăștia de yankei, războiul mai continua măcar zece ani”, declara el atunci. A murit la 90 de ani, în 1996.

Lunetistul de pe scaun

Războiul care a izbucnit în 1939 între URSS și Finlanda (numit și Războiul de Iarnă) a fost „momentul în care și-a făcut apariția pe scena istoriei un bărbat ale cărui fapte de arme nimeni nu le putuse anticipa și care modifica radical, tacticile de luptă ale vremii: finlandezul Simo Hayha. Micuțul Simo (nu măsura decât 1,60 de metri) refuzase clasica lunetă a carabinei, alegând să își ochească victimele prin cătarea de fier a armei, așa cum făcea pe vremea când era un simplu vânător. Supranumit „Moartea albă finlandeză”, Hayha se dovedise un țintaș atipic, preferând să tragă din adăposturile improvizate în timp ce stătea așezat… ca pe un scaun! În cele 100 de zile în care și-a servit țara, finlandezul a înregistrat nu mai puțin de 542 de victime, cu o medie de peste cinci ținte doborâte pe zi, ceea ce i-a determinat pe mulți istorici să îl considere cel mai bun lunetist din istorie. (Roxana Roseti)


FOTO: Hayha se dovedise un țintaș atipic, preferând să tragă din adăposturile improvizate în timp ce stătea așezat…



Cea mai temută femeie

Liudmila Pavlicenko reprezintă o figură aparte: este una dintre cele mai temute femei lunetist din istorie, și poate cea mai eficientă, din acest punct de vedere, cu cele aproape 400 de victime înregistrate oficial. Tânăra de numai 24 de ani era studentă la Universitatea din Kiev atunci când Germania nazistă declanșa atacul asupra Uniunii Sovietice. Grație experienței din adolescență, atunci când activase într-un club de tir, Pavlicenko reușește să „înregistreze” aproape 200 de victime, pentru ca la Sevastopol, numărul acestora să crească. Dintre inamicii eliminați de Liudmila, 36 erau contralunetiști, trimiși în căutarea sa! Adesea, potrivit propriilor sale mărturii, stătea ascunsă în cel mai deplin camuflaj și nemișcată, ore întregi (odată a stat 18 ore!), așteptându-și, răbdătoare, ținta. (Roxana Roseti)


FOTO: Dintre inamicii eliminați de Liudmila, 36 erau contralunetiști, trimiși în căutarea sa!



 

Te-ar putea interesa și: