Italianul căutat pentru falsuri de milioane de euro „s-a dat” cu DNA
- Ionu ţMure şan
- 8 august 2018, 00:00
Sebastiano Giglia, italianul a cărui extrădare o cer autorităţile de la Milano, se opune predării pe motiv că este colaborator al DNA.
Curtea de Apel Bucureşti a rămas, ieri, în pronunţare cu privire la mandatul european de arestare emis de magistraţii italieni pe numele lui Giglia, găsit vinovat şi condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare, după ce a falsificat 650 de lucrări ale celebrului pictor abstract Franco Angeli, în valoare totală de 5,5 milioane de euro.
„Nu sunt de acord să fiu predat. Aş vrea să vă spun că am colaborat cu Direcţia Naţională Anticorupţie într-o anchetă importantă şi nu ştiu dacă aceasta s-a finalizat sau nu. Nu ştiu dacă DNA mai are sau nu nevoie de mine în cursul procedurii”, a susţinut Sebastiano Giglia prin intermediul unui translator.
Iniţial, italienii au scris în mandatul european că Sebastiano Giglia este căutat pentru executarea unui cumul de pedepse din care rezulta o condamnarea de 12 ani de închisoare. În legislaţia italiană, contopirea pedepselor se face de către procuror, aşa cum a precizat în sala de şedinţă judecătorul român. „Nu se poate pune problema de 12 ani! Să ni se comunice hotărârea!”, a izbucnit avocata italianului pe 19 iulie, iar solicitarea i-a fost admisă.
Pentru termenul de ieri, italienii au precizat că solicită extrădarea pentru o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni.
Ieri, Sebastiano Giglia a dat o scurtă declaraţie în faţa magistraţilor, la ultimul termen pe fond. Fără să vrea, acesta a admis că a avut legături cu Mafia, atunci când a recunoscut că avocatul care l-a reprezentat la proces în Italia i-a fost prezentat de către un mafiot.
„Acest avocat mi-a fost prezentat în 2008, de către o persoană pe care nu pot să o numesc din motive de siguranţă. Am bănuiala că acest avocat nu a lucrat pentru interesul meu, ci împotriva mea, în conivenţă cu această persoană periculoasă. Acest avocat a apărat-o pe această persoană în multe procese ale Mafiei. Am văzut actele, mi s-a conturat un tablou foarte precis”, a declarat în ultimul cuvânt pictorul falsificator.