Israel. Zeci de supravieţuitori ai Holocaustului sunt împotriva EXPULZĂRII migranţilor: „Ei sunt ca şi noi”

Israel. Zeci de supravieţuitori ai Holocaustului sunt împotriva EXPULZĂRII migranţilor: „Ei sunt ca şi noi”

36 de deţinuţi în lagărele naziste au scris o scrisoare deschisă premierului Netanyahu pentru a stopa vânătoarea celor 35.000 de africani din Eritrea şi Somalia care cer azil.Cu câteva zile în urmă acelaşi lucru l-au făcut intelectuali ca Amos Oz, Grossman şi Yehoshua, ca şi piloţi de la El Al care refuză să îmbarce la bord migranţi africani pentru expulzare şi îndeamnă toate companiile aeriene să nu îmbarce refugiaţi.

''Ştim foarte bine ce înseamnă să fii refugiat. Nu izgoniţi fugarii africani, destinul lor este ca al nostru: îi condamnaţi astfel la suferinţe, torturi şi moarte''.

36 de supravieţuitori ai Holocaustului au scris o scrisoare deschisă premierului Benjamin Netanyahu pentru a apăra zecile de mii de oameni care cer azil, provenienţi din Sudan, Somalia, Eritrea, care ar putea fi trimişi în Ruanda. O problemă care face multe valuri în statul ebraic. Netanyahu a replicat că sunt acceptaţi ''doar refugiaţii adevăraţi''.

''Tocmai fiindcă suntem evrei, ştim ce înseamnă să te simţi abandonat în momentele cele mai grele'', se citeşte în scrisoare. ''Pentru aceasta nu putem rămâne indiferenţi şi să fim de acord cu expulzarea celor care cer azil. Statul israelian trebuie să-i protjeze''.

Ne puteți urmări și pe Google News

În afara   Deuteronomului (a cincea şi ultima carte a Pentateuhului (a doua lege din Vechiul Testament, cu cuvintele lui Moise), cei 36 citează şi pe Elie Wiesel, premiul Nobel pentru pace şi el supravieţuitor al lagărelor naziste: ''Trecutul e prezent, dar viitorul este încă în mâinile voastre. Lumea nu va înţelege oare niciodată?''.

Până acum, potrivit La Repubblica,  guvernul israelian n-a cedat. În Israel trăiesc 35.000 de migranţi, şi 5.000 de copii născuţi după sosirea părinţilor lor. Guvernul a alocat  câte 3.500 de dolari refugiaţilor pentru a-i convinge să plece (cu excepţia bătrânilor şi femeilor gravide). Refugiaţii recunoscuţi ca atare sunt doar un mic procent. Ceilalţi, dacă nu vor părăsi Israelul, riscă închisoarea.