ISIS și Al-Qaida au lucrat MÂNĂ în MÂNĂ la CARNAGIUL de la Paris!

ISIS și Al-Qaida au lucrat MÂNĂ în MÂNĂ la CARNAGIUL de la Paris!

Cel mai probabil, atacurile teroriste de vineri seara de la Paris sunt opera unei acțiuni comune Al-Qaida și ISIS, au apreciat experții în anti-terorism consultați de Debka.

Până acum, nici o organizație teroristă nu a revendicat atentatele: în ciuda unei explozii de bucurie pe un site al ISIS și al unor amenințări la adresa altor capitale europene, gruparea jihadistă nu afirmă explicit că este autoarea masacrelor care au zguduit Franța.

Potrivit surselor citate de site-ul israelian specializat în operațiuni teroriste și militare, primele reacții la tragedia de vineri seara arată că:

1. Forțele de securitate și serviciile de informații au fost încă o dată luate prin surprindere. Președintele Hollande, sosit la locul carnagiului de la Bataclan, părea paralizat. El nu a numit nici un vinovat pentru atacuri.

Președintele Obama a părut și el la fel de abulic: într-o declarație vagă, el a oferit Franței ajutorul de care ar avea nevoie pentru a aduce în fața justiției vinovații.

2. În cercurile serviciilor speciale franceze era cunoscut faptul că Al-Qaida și ISIS lucrează împreună pe teritoriul Franței.

Liderul Al-Qaida Ayman Al-Zawahiri, a rupt de curând o lungă perioadă de tăcere, adresând un apel către toți musulmanii pentru a se uni în vederea unor operațiuni comune de talia atacurilor de la 11 septembrie din Statele Unite.