Irineu Darău: industria din comunism nu a fost competitivă. Critici pentru ideea autosuficienței economice

Irineu Darău: industria din comunism nu a fost competitivă. Critici pentru ideea autosuficienței economiceNicolae Ceaușescu. Sursa foto: arhiva EVZ

Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, a declarat că percepția unei industrii puternice în perioada comunistă este eronată și a evidențiat nevoia unei economii integrate la nivel european și global.

Irineu Darău a explicat de ce consideră falsă percepția despre forța industriei din comunism

Irineu Darău a declarat că ideea potrivit căreia România ar fi fost o putere industrială în perioada comunistă nu reflectă realitatea economică. În opinia sa, această percepție este „în mare parte” falsă și are la bază o concepție eronată despre autosuficiența economică.

Știți, acea iluzie pe care o mai au unii oameni și astăzi, a autosuficienței unei economii, că vorbim de cea românească sau atunci de comunitatea statelor care erau sub umbrela URSS, este o iluzie. Mai ales, astăzi avem nevoie de o economie integrată într-o economie europeană și globală”, a declarat Darău.

Irineu Darău

Irineu Darău. Sursă foto: Facebook

Modelul industrial din comunism este descris de Irineu Darău ca fiind ineficient și fragmentat

Ministrul a relatat o discuție avută cu o persoană care a lucrat în industrie în perioada comunistă, pentru a ilustra modul în care funcționa producția la acea vreme.

«Știi, comuniștii erau foarte inteligenți, că mutau dintr-o parte în alta componente, echipamente și cumva construiau un camion sau altceva în 17 locuri din țară ca să dea de lucru la toată lumea»”, și-a amintit Darău.

El a spus că, din perspectiva mediului privat, prima întrebare firească a fost legată de eficiența economică a unui astfel de sistem.

Prima mea întrebare a mea, venind din mediul privat a fost: „«Bine, dar era competitiv ca preț? Adică toată această mișcare de materie și de oameni ținea ca preț pentru export față de cei care făceau optim?» Acolo nu a mai existat răspuns”, a declarat Darău.

Lipsa competitivității a dus la prăbușirea industriei după anii ’90

Oficialul susține că industria românească din perioada comunistă nu era competitivă, iar acest lucru s-a văzut imediat după schimbările economice din anii ’90.

Nu am avut o industrie competitivă și de aceea, pe lângă niște fenomene de devalizare, și de aceea a căzut industria imediat după anii 90, pentru că a fost momentul adevărului. Industria românească, cumva singură și dezvelită în fața competiției globale, a sucombat imediat”, a spus el.

În aceste condiții, Darău a atras atenția asupra riscurilor unor politici economice bazate pe autosuficiență și intervenție excesivă a statului.

Și de aceea combat astăzi și pe industria de apărare și pe alte industrie această abordare etatistă și autosuficientă și, aș spune, ultrasuveranistă. E o iluzie și o minciună că putem să producem totul în România doar pentru noi și eventual să fim competitivi în fața altora”, a declarat Darău, la un post de televiziune.

1
2