Căderea lui Bashar al-Assad reaşează cărțile în Orientul Mijlociu pentru că odată cu dezmembrarea axei "rezistenței", Iranul este mai izolat ca oricând. Republica islamică este nevoită să-și redefinească politica de securitate și ingerinţele în Orientul Mijlociu.

Imaginile ambasadei iraniene devastate duminică, 8 decembrie, la Damasc, de un grup de rebeli sirieni, după ofensiva lor asupra capitalei, marchează un punct de cotitură. Portretele liderului suprem Ali Khamenei și ale ayatollahului Khomeini zac pe pământ. Au fost sfâșiate afișe care îl glorifică pe Hassan Nasrallah, fostul lider al Hezbollah-ului libanez, ucis în septembrie în timpul unui raid israelian în suburbiile de sud ale Beirutului, și pe generalul iranian Qassem Soleimani, care a murit într-o lovitură americană în Irak în 2020. Teheranul, principalul aliat al lui Bashar al-Assad, nu mai deține controlul.

Cu o zi înainte, diplomații iranieni au evacuat sediul, comandanții militari - inclusiv ofițerii superiori ai Forței Al-Quds, filiala externă a Gardienilor Revoluției – și tot personalul iranian din Siria părăsise țara de urgență, semn al incapacității Iranului de a menține la putere regimul lui Bashar al-Assad în fața ofensivei fulgerătoare a rebelilor.

Familia Assad a fost principalul aliat al Iranului de la Revoluția Islamică din 1979

Tonul dictat de Teheran se schimbase și el cu câteva ore înainte de capitularea Damascului. Diplomația iraniană a cerut sâmbătă "guvernului sirian și grupurilor legitime de opoziție" să înceapă negocieri. O schimbare de denumire în ceea ce privește viitorii stăpâni ai Siriei. Teheranul nu a menționat până acum niciodată o "opoziție" siriană, ci "teroriști".

Duminică, Ministerul iranian al Afacerilor Externe a făcut un pas mai departe. Iranul a spus că dorește să adopte "o abordare și poziții adecvate" în funcţie de "evoluțiile din Siria și din regiune, precum și de comportamentul actorilor" pe teren, solicitând continuarea unor relații "amicale" cu Siria.

Familia Assad a fost principalul aliat al Iranului de la Revoluția Islamică din 1979. "Siria a fost singura țară arabă din regiune care a sprijinit Iranul în timpul războiului Iran-Irak, în timp ce toate celelalte țări arabe au susținut Irakul", amintește corespondentul France 24 la Teheran, Siavosh Ghazi. "Apoi, din 2011, Iranul a sprijinit regimul președintelui Assad, în ciuda opoziției tuturor celorlalte țări arabe din regiune".

”Axa de rezistență așa cum o știam noi nu mai există”

Pentru Iran, timp de ani de zile, Siria a servit mai ales drept coridor pentru a-și transporta sprijinul logistic în arme către Hezbollah-ul libanez și Hamas în Gaza, asigurând astfel securitatea axei "rezistenței" și exercitând descurajare departe de propriile granițe. "Plataforma pe care a reprezentat-o ​​Siria pentru proiecția regimului iranian în Marea Mediterană a dispărut", notează Jonathan Piron, istoric specializat în Iran pentru centrul de cercetare Etopia din Bruxelles.

"Axa rezistenței așa cum o știam noi nu mai există", conchide el. "Odată cu intervenția israeliană în Liban, Hezbollah nu mai există. În orice caz, capacitatea sa de acțiune s-a diminuat enorm. De acum înainte, nici Siria lui Assad nu mai există. Principalii piloni ai axei "rezistenței" au dispărut. Ce a mai rămas astăzi? Houthii [în Yemen], dar au propria lor agendă și sunt departe de Teheran. Şi milițiile irakiene, care au refuzat să intervină în ultimele zile pe teritoriul sirian ca să vină în ajutorul lui Bashar al-Assad".

O prăbuşire prezisă de Benjamin Netanyahu

Pentru David Rigoulet-Roze, redactor-șef al revistei "Orients Stratégies" și cercetător atașat la Ifas și asociat cu Iris, această explozie a axei "rezistenței" este una dintre consecințele directe ale zilei de 7 octombrie și rezultatul strategiei israeliene.

"Prima replică a fost războiul din Gaza împotriva Hamas, ca răspuns imediat la tragedia din 7 octombrie. Aceasta a fost, fără îndoială, prima secvență a unui scenariu mai amplu. A doua a fost războiul "de uzură purtat împotriva Hezbollah în Liban, primul mandatar iranian care a intervenit prin țintirea Israelului cu tiruri din 8 octombrie în semn de solidaritate cu Hamas. Căderea lui Bashar al-Assad ar putea apărea ca o a treia etapă indusă de cele două precedente", explică cercetătorul, care amintește de o declarație a prim-ministrului israelian făcută la 9 octombrie 2023: "Ceea ce va experimenta Hamas va fi dificil și teribil (...), vom schimba Orientul Mijlociu", a spus atunci Benjamin Netanyahu.

Siria: aliații regimului sirian „l-au abandonat"

Dacă Bashar al-Assad a căzut, explică David Rigoulet-Roze, este, fără îndoială, și pentru că Iranul este în mare măsură slăbit prin devalorizarea strategică a împuterniciților săi, în primul rând Hezbollah. "De obicei, Hezbollah luptă pentru apărarea intereselor iraniene prin protejarea lui Bashar al-Assad, dar Hezbollah a trebuit să-și repatrieze o multe din efective în Liban în confruntarea cu Israelul. Deci, Assad s-a simțit cam ca un 'rege gol', mai ales că rușii nu au mai putut salva regimul sirian din cauza angajamentului lor masiv în Ucraina".

”Iranul va trebui să-și regândească securitatea”

Or, de ani de zile, Republica islamică Iran și-a construit descurajarea pe această alianță care se întinde de la Teheran la Beirut, împingându-și granițele și mai mult și agitând amenințarea cu intervenția Hezbollah-ului sau a milițiilor șiite irakiene împotriva inamicilor săi, printre care Israelul se află. pe primul loc.

"Iranul se află într-o poziție de slăbiciune fără precedent. Perimetrul lui de securitate e pe cale să se limiteze astăzi la frontierele sale.

Regimul iranian va trebui să-și regândească securitatea", subliniază Jonathan Piron. În aceste circumstanțe, Iranul ar putea, prin urmare, să dorească să accelereze dobândirea armei nucleare pentru a-și proteja teritoriul și a asigura supraviețuirea regimului său, scrie france24.com. (Traducerea-Rador)