Iranul cere convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU

Iranul cere convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONUAntonio Guterres. Sursă foto: X.com

În urma loviturilor lansate de SUA, Iranul a solicitat convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Într-o scrisoare obținută de Associated Press, ambasadorul iranian la ONU, Amir Saeid Iravani, a cerut ca forul internațional să ia „toate măsurile necesare” pentru a sancționa Statele Unite, în conformitate cu dreptul internațional și prevederile Cartei ONU.

Se cere convocarea Consiliului de Securitate al ONU

În rândurile adresate reprezentanților Organizației Națiunilor Unite, liderii iranieni condamnă loviturile orchestrate de forțele americane.

„Republica Islamică Iran condamnă în cei mai fermi termeni aceste acte de agresiune neprovocate şi premeditate, care au urmat atacului militar de amploare desfăşurat de regimul israelian pe 13 iunie împotriva unor situri şi instalaţii nucleare paşnice ale Iranului”, arată aceștia.

Cu puțin timp înainte, Statele Unite au efectuat atacuri asupra a trei obiective din Iran. În urma loviturilor, președintele american Donald Trump a afirmat că „infrastructura principală a programului nuclear al Iranului a fost complet și definitiv distrusă”.

Nu a avut aprobarea Congresului

Până în prezent, nu există evaluări independente care să confirme amploarea pagubelor provocate de atacuri. Donald Trump a ordonat acțiunile militare fără acordul Congresului și a avertizat că vor urma noi lovituri în cazul în care Iranul va răspunde prin atacuri împotriva forțelor americane.

Iran

Iran Sursa foto: X

„Va fi fie pace, fie tragedie pentru Iran,” a spus liderul de la Casa Albă.

Abbas Araghchi, ministrul de Externe al Iranului, a afirmat că atacurile efectuate de Statele Unite vor avea efecte de lungă durată și a subliniat că Teheranul își păstrează toate opțiunile deschise pentru a reacționa în consecință.

Avertismentul dat de secretarul general al ONU

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a avertizat că loviturile americane asupra siturilor nucleare din Iran pun în pericol pacea și securitatea la nivel mondial.

El a făcut un apel ferm către toate părțile implicate să evite declanșarea unei „spirale a haosului”, care ar putea duce la o escaladare gravă a conflictului.